Robu, despre Fritz: Nici Ceaușescu nu ne-a mințit într-un asemenea hal

dominic fritz primar la Timisoara
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Nicolae Robu l-a atacat pe Dominic Fritz pentru că tot dă vina pe fosta administrație pentru problemele de la Colterm. „Nici Ceaușescu nu ne-a mințit într-un asemenea hal”, a precizat fostul primar.

Dominic Fritz a susținut, în ultima ședință extraordinară a Consiliului Local Timișoara, că fosta administrație ar fi responsabilă pentru că societatea Colterm a ajuns în această situație jalnică. Pe de altă parte, Nicolae Robu i-a transmis lui Fritz că este un mincinos.

Stimați timișoreni, nu vă mai lăsați mințiți de cetățeanul german Dominic Samuel Fritz, sfidător al orașului nostru, al statului român, al Curții de Conturi, al DNA, al instanțelor de judecată, al fiecăruia dintre noi, trăitorii aici! Cât trebuie să ne disprețuiască acest individ pentru a ne spune fără a roși că problemele la Colterm se datorează grelei moșteniri de la administrația Robu, când cifrele oficiale, înregistrate la Ministerul Finanțelor, arată că: pierderile Colterm pe anul 2020, sub administrația Robu, au fost de 17.292.309 lei, iar pierderile Colterm pe anul 2021, sub administrația Fritz, au fost de 308.129.315 lei, deci: cu 290 de milioane lei mai mari sub Fritz decât sub Robu, fără ca Robu să beneficieze de ajutor de la Guvern, fără ca Robu să dubleze prețul la gigacalorie. Datoriile totale Colterm la sfârșitul anului 2021, după un an de administrație Fritz, au devenit cu 135.129.315 lei mai mari decât le-a lăsat administrația Robu la sfârșitul anului 2020, cu toate că Fritz a primit ajutoare uriașe de la Guvern și a dublat prețul la gigacalorie”, a afirmat Nicolae Robu.

1000x100 (4)

Mai mult, fostul primar al Timișoarei susține că nici Nicolae Ceaușescu nu ar fi mințit atât de mult ca Dominic Fritz.

Ce tupeu trebuie să aibă cineva să invoce ca explicație pentru dezastrul în care a dus o companie atât de importantă cum e Colterm, plata unor sume mici din trecut, când el a lăsat neplătite sume uriașe din prezent?! Doar e la mintea oricui că în acest fel și nu în altul s-a creat acel plus de datorie de 135.129.315 lei! Vă garantez, stimați timișoreni, până la ultimul leu, corectitudinea acestor cifre! Nu mai acceptați minciuna! Nu mai acceptați să fiți disprețuiți! Nici Ceaușescu nu ne-a mințit într-un asemenea hal”, a adăugat Nicolae Robu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/