Robu a scos din nou „ghilotina”. S-au tăiat cablurile aeriene de pe o stradă importantă din Timișoara

A doua operațiune „Ghilotina” a avut loc aseară, pe Calea Martirilor din Timișoara. Sute de cabluri aeriene au fost tăiate de reprezentanții Primăriei, după ce termenul limită de realizare a transferului cablurilor în subteran a expirat.

„Acțiunea «Ghilotina 2» a avut loc aseară. Dacă voi vedea că în pofida a ceea ce s-a întâmplat atunci, a discuțiilor și a tot ce s-a întâmplat în decursul anilor, unii tot nu înțeleg, vom mai face și acțiuni cu impact mediatic puternic. Am amenajat foarte frumos acea porțiune din Calea Martirilor, am creat inclusiv tubulatură în subteran pentru cabluri. Toată strada arată și va arăta și mai frumos după ce se va încheia amenajarea spațiului verde. Este inadmisibil să mai rămână cabluri în aer. Cabluri care nu au niciun suport. Din nou am făcut notificări, am dat un ultimatum și aseară, la expirarea termenului, am făcut ceea ce s-a comunicat că vom face, am aplicat soluția de tăiere a lor”, a explicat Nicolae Robu.

Primarul orașului a constatat că, dintr-o mulțime de cabluri, aproximativ 150-200 de cabluri, doar 15 erau folosite. Cele degradate au fost lăsate de proprietari pe stâlpi, pentru că nu au vrut să investească pentru ca ele să fie date jos.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Eu îmi doresc să nu aibă loc o operațiune «Ghilotina 3» și nici altele cu număr de ordine mai ridicat. Îmi doresc să înțeleagă toată lumea că în Timișoara nu se mai tolerează cablurile aeriene. Am avut o discuție cu proprietarii de cabluri și cu reprezentanți ai autorității naționale de telecomunicații și am stabilit un anumit grafic. La expirarea termenelor, unde constatăm că nu s-a făcut etichetarea, observăm că suntem în fața bunurilor nimănui și vom acționa în consecință. La această întâlnire, la care s-au prezentat câte tuburi există în subteran de către proprietari, am avut impresia că proprietarii de cabluri sunt deschiși să rezolve problema, cu excepția câtorva care mereu s-au pus contra curentului. Eu am fost ferm și sper că s-a înțeles ce trebuia să se înțeleagă. Iată însă că în practică nu se acționează și aseară am fost nevoiți să trecem la «ghilotină»”, a spus Nicolae Robu.

Primarul Timișoarei a spus că-i înțelege pe cetățenii rămași fără semnal și le transmite să-și îndrepte nemulțumirea către furnizorii de servicii.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/