Robotică, execelență în inginerie, viitorul în automotive. La Hella Technology Day s-a pus punctul pe „I”

Masina Hella Technology Day

Viitorul a început deja, iar ziua de mâine reprezintă o lume digitalizată și automatizată. Mașina viitorului s-a născut, iar inginerii de la Hella au scos toate armele la înaintare, prin excelența transpusă în acest domeniu.  

Totul este inovație, competență, o teorie bună cu care construiești lucruri practice, așa cum a spus și Daniel David, prof. psiholog, rector la Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj- Napoca, cel care a deschis și prima parte a conferinței  „Hella Technology Day 2023”, la Timișoara.

Ca și un start motivațional, Daniel a avut grijă să transmită celor câteva sute de participanți cât este de simplu să fii inovator, să fii valoros, să îți analizezi momentul din viață în care te afli și cum poți genera stările de bine cu care putem construi lucruri mari în orice domeniu. Mai ales atunci când ne cunoaștem punctele tari: gânduri, cunoștințe, caracter, empatie, creativitate sau inteligență, se poate anticipa și poziția omului într-o lume dominată de tehnologie, în care trebuie să fii cât mai puternic și să știi cum să îți menții eficiența fără a ajunge la burnout.

Daniel David Hella Technology Day

Care este rolul omului într-o lume digitalizată și automatizată, care sunt tehnologiile folosite pentru mașina viitorului, sunt doar doar două dintre temele abordate în cadrul evenimentului găzduit la Iulius Congress Hall Timișoara, o sală neîncăpătoare pentru sute de invitați, pasionați de evoluția tech și dornici să afle secretele unei lumi mai simple, mai moderne și mai capabile să ofere siguranța după care toți tânjim. Comunitatea tehnică din Timișoara și nu numai, a fost pusă față în față cu o experiență completă a viitorului, mai exact: mobilitatea de mâine, rolul omului în evoluția industriei, și cum ne păstrăm echilibrul și creativitatea ținând cont de stadiul actual de dezvoltare, „mai ales că a crescut fantastic și coeficientul de inteligență, cu 20% în ultimii ani, iar accesul este tot mai facil la cunoaștere”, așa cum spune și Daniel, care se auto-intitulează un promotor al tehnologiei și care pune pe prim plan echilibrul, responsabilitatea și tot ceea ce ne face umani în acest context al robotizării.

hella technology day

De la o imagine emblematică, din 1900: „Find the car”, anul 2023 se prezintă triumfător atunci când vine vorba de numărul și evoluția autoturismelor, dar, și la fel de îngrijorător atunci când discutăm despre siguranța la volan, iar Pratek Hosmani, expert internațional al Mercedes-Benz, în domeniul conducerii autonome, a prezentat toate cele 5 etape ale tehnologiei dezvoltate și a arătat care sunt provocările în acest sens.

Prateek Hosmani a  vorbit, de asemenea, și despre perspectiva constructorului german de mașini de top, asupra conducerii autonome, a mașinii fără șofer care face parte din viitorul foarte apropiat, care sunt provocările tehnice în acest caz și cum este garantată siguranța într-un vehicul care-i lasă conducătorului auto libertatea de a nu ține mâinile pe volan, iar Hella, prin evoluția în automotive, de până acum, se pregătește de nivelul 5, până în anul 2035.

Hella Technology Day

În a doua secțiune a conferinței participanții au fost invitați să aprofundeze subiectele celor două mari megatrenduri în automotive – mașina electrică și conducerea autonomă, alături de experții globali HELLA în domeniile respective, Felix Schmauch și Marcus Olbrich. Echipa HELLA a oferit probe practice cu ajutorul unor demonstratoare cu produse dezvoltate de HELLA, pentru managementul bateriei mașinii și senzori radar, ce stau la baza conducerii autonome. Felix Schmauch, director Program Management al departamentului Battery Electronics HELLA, a dezvăluit cele mai noi tehnologii ale HELLA folosite în prezent, în mașini electrice, iar Marcus Olbrich, director Program Management, în departamentul Radar al HELLA, a explicat despre modul în care HELLA contribuie la dezvoltarea siguranței și confortului în trafic.

hella technology day

De asemenea, pe toată durata conferinței, pe platoul din fața Iulius Congress Hall au fost expuse autoturisme Mercedes-EQ, în care este integrată tehnologia HELLA, puse la dispoziție de partenerul Casa Auto Timișoara, iar demonstratoarele cu produse HELLA au stat în sala Congress Hall.

hella technology day

HELLA este prezentă în România din 2005. Are cinci centre de proiectare și dezvoltare, un centru administrativ și trei unități de producție în Timișoara, Arad, Lugoj, Craiova, Oradea și Iași. Peste 5000 de angajați lucrează azi în HELLA România. În calitate de furnizor de top la nivel mondial, operațional sub brand-ul umbrelă FORVIA, HELLA dezvoltă tehnologii inovatoare, contribuind la creșterea a trei tendințe majore din industrie: electrificarea și managementul energiei, conducerea autonomă în siguranță, precum și experiența unui habitaclu digitalizat și sustenabil.

Multe din produsele dezvoltate în centrele de proiectare românești sunt apoi fabricate în unitățile proprii din țară și din rețeaua globală: componente și sisteme electronice, produse superioare de iluminat.

 Despre HELLA

HELLA este o companie listată la bursă, operațională sub brandul umbrelă FORVIA. În cadrul acestui grup, HELLA reprezintă înalta performanță în tehnologia de iluminat și electronică în industria auto. În același timp, compania acoperă un portofoliu larg de servicii și produse pentru ateliere și magazine de piese auto, precum și pentru constructorii de vehicule speciale prin intermediul Business Group Lifecycle Solutions. HELLA are 36.000 de angajați în mai mult de 125 de locații în întreaga lume și a generat vânzări de 4,4 miliarde de euro, în anul fiscal scurt 2022 (iunie – decembrie).

 Despre FORVIA

FORVIA îmbină tehnologia complementară și avantajele industriale ale Faurecia și HELLA. Cu peste 300 de zone industriale și 77 de centre de proiectare și dezvoltare, 150.000 de angajați, printre care 35.000 de ingineri în mai mult de 40 de țări, FORVIA oferă o abordare unică și cuprinzătoare a provocărilor prezentului și viitorului din domeniu. Compusă din șase grupuri de business cu 24 de linii de produse și cu un portofoliu puternic de peste 14.000 de patente, FORVIA se pregătește să devină un partener orientat în zona inovației și a integrării pentru constructorii de top de mașini din lume. FORVIA își propune să determine transformarea mobilității, prin proiecte vizionare.

hella technology day

Despre CASA AUTO TIMISOARA

Casa Auto Timișoara este Centru Autorizat de Vânzări si Service pentru mărcile Mercedes-Benz, Ford, Hyundai, Mitsubishi si Autoturisme rulate multimarcă. Cu o prezență pe piața locală de peste 26 de ani și cu o structură organizatorică și servicii aliniate la standarde europene, Casa Auto Timișoara este unul dintre cei mai specializați dealeri în comercializarea și servisarea auto din zonă.

De asemenea, oferim clienților service pentru orice marcă, prin centrul de excelență Bosch Car Service, iar gama de servicii este completată de centrul de caroserie și vopsitorie care asigură derularea reparațiilor prin centrul de daune.

Casa Auto Timisoara este membră a Grupului Tiriac și face parte din rețeaua de dealeri Țiriac Auto care își desfășoară activitatea în 65 de locații mono-brand sau multibrand, asigurând o acoperire națională și oferind servicii complete și diferențiate în funcție de cerințele fiecărui client.

Din dorința de a le oferi clienților sentimentul de apartenență la ceva special, Casa Auto Timișoara a inaugurat de curând, la Timișoara, singurul și cel mai modern concept de showroom Mercedes-Benz MAR20x, unde clienții se pot bucura de o experiență superioară de retail, fie că vorbim despre vânzare sau despre servicii post-vânzare.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/