Partida dintre Metalul Reșița și CSM Râmnicu Vâlcea, din ultima etapă a play-out-ului Ligii a II-a de fotbal, Seria a II-a, a prilejuit o reîntâlnire între doi dintre portarii echipei din Valea Domanului, din perioada de glorie, pe vremea când rosso-nerii evoluau în prima ligă, cu tribunele pline. Acum, peisajul a fost dezolant.
Valentin Boșca a rămas fidel Văii Domanului, în timp ce Robert Tufiși s-a întors pe meleagurile natale, la Râmnicu Vâlcea. Ambii se ocupă de pregătirea apărătorilor buturilor la echipele la care activează.
„E puțin ciudat să văd stadionul gol la Reșița, pentru că atunci când jucam în Liga I, când veneam cu autocarul de la hotel, ne ridicam în picioare să vedem dacă tribunele erau pline, și asta cu o oră și jumătate înainte de a începe meciul. Suporterii erau fantastici. Din păcate, acestea sunt vremurile pe care le trăim, cred că nu este singurul stadion gol din țară. Sper ca fotbalul să se îmbunătățească odată cu trecerea timpului”, a spus Robert Tufiși, actualul antrenor cu portarii la CSM Râmnicu Vâlcea.
Fostul goalkeeper al echipei de aur a Reșiței de la finele anilor 90 mai spune că orașul de la poale de Semenic îi este drag și revine de fiecare dată cu bucurie aici. Iar când a fost pus pe picioare proiectul Metalul era la un pas de a ajunge din nou în Valea Domanului. A ales totuși să rămână pe meleagurile natale, la Râmnicu Vâlcea. „Vin de fiecare dată cu bucurie la Reșița, aici am trăit clipe extraordinare, pe vremea când am evoluat în Liga I. Reșița, ca oraș, va rămâne mereu în sufletul meu. Am fost la un pas de a veni la Reșița, dar am ales să rămân alături de Vâlcea, am familia acolo. Sunt foarte mulțumit, sunt fericit la Vâlcea, sunt tratat cu respect de către CSM și Damila și vreau să rămân alături de Vâlcea cât mai mult timp”, a mai precizat Robert Tufiși.
Acesta a mai intrat pe teren, ca titular, în acest an, chiar în ziua în care a împlinit 40 de ani. Se întâmpla pe 28 mai, la meciul cu Unirea Tărlungeni. A avut însă un ghinion teribil, pentru că în minutul 31 și-a fracturat un deget și a fost înlocuit de juniorul Iustin Teodorescu, de 16 ani, care a debutat astfel în liga secundă. „Înainte de meci e starea aceea frumoasă, dar părerea mea sinceră e că toate au o limită și pentru fiecare lucru există o vârstă. Din păcate, cred că a fost ultimul meci. Sau… din fericire”, spune Robert Tufiși.
S-a închis licitația pentru modernizarea unui tronson din DJ 571 – intersecție DN 57. Au fost depuse două oferte care sunt acum în evaluare. Consiliul Județean Caraș-Severin, în parteneriat...
Familia Regală serbează Crăciunul la Săvârșin. Atmosferă de poveste la castel
Rectorul UPT: „Instabilitatea politică accentuează problemele companiilor în 2025”
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281