Ritivoiu: Nu avem nicio cerere de la vreun refugiat pentru cazare în județul Timiș

prefect de timis mihai ritivoiu

Niciunul dintre refugiații din Ucraina care au ajuns în județul Timiș nu au apelat la sprijinul autorităților pentru a fi găzduiți în spațiile identificate de prefectură. La nivelul județului, 26 de hoteluri și pensiuni s-au arătat dispuse să ofere locuri temporare de cazare pentru cei care provin din zona conflictului armat din Ucraina. La acestea se adaugă și spațiile oferite de șase primării – Știuca, Denta, Șandra, Criciova, Nițchidorf și Victor Vlad Delamarina.

„În acest moment, în județul Timiș nu avem nicio cerere punctuală de la vreun refugiat care să dorească să fie cazat sau de care să avem grijă. Noi nu ne aflăm în prima linie a acestui val de refugiați. Singurul lucru pe care județul Timiș l-a făcut a fost ca, la solicitarea IGSU, să detașeze tabăra mobilă gonflabilă, cu 200 de paturi, în județul Bistrița-Năsăud. La nivelul CJSU am avut chiar astăzi o ședință în care am aprobat numărul de locuri de cazare oferite de către autoritățile locale, respectiv de către hoteluri. Aceste servicii vor fi plătite. (…) Monitorizăm situația, suntem gata să le dăm asistență, dar câtă vreme nu ne solicită nimeni, nu putem să-i luăm să… sunt turiști ucraineni în acest moment. Acesta este unul din statutele pe care și-l pot asuma.”, a declarat prefectul Mihai Ritivoiu.

Sunt peste o mie de locuri de cazare temporară în total identificate de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență pentru refugiații ucraineni. Localitățile Știuca, Denta, Șandra, Criciova, Nițchidorf și Victor Vlad Delamarina au pregătit spații în cămine culturale, internatele unor școli, baze sportive sau vestiare. Cele 26 de hoteluri sau pensiuni care îi pot caza pe refugiați sunt din Timișoara, Dumbrăvița, Lovrin, Tomești, V.V Delamarina, Buziaș și Făget.

Refugiații care au sosit în Timiș de la începutul săptămânii trecute au fost cazați la hotelurile care s-au mobilizat încă de la izbucnirea conflictului în Ucraina, însă și la oameni de rând, care le-au pus locuințele la dispoziție. În județ, refugiații s-au adăpostit, temporar, în gospodării din localitățile cu etnici ucraineni, cum este, spre exemplu, comuna Știuca.

CITEȘTE ȘI: Majoritatea refugiaților ucraineni care au ajuns în România au părăsit deja țara. Cifrele de la granița cu Ungaria

Cele mai recente date indică faptul că în țară au intrat până acum 320.000 de refugiați ucraineni, dintre care 234.000 au părăsit deja România. Guvernul finanțează cazarea, hrana lor, dar și produsele de igienă sau îmbrăcămintea.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/