„Riscăm să pierdem 80 de milioane de euro, dar nu sunt atât de nebun să pun tramvaiul în pericol!”

popa nelu

Primarul Reșiței are mari bătăi de cap din cauza proiectelor de anvergură care se suprapun și se anulează în parte unul pe celălalt! „Unii nu și-au făcut treaba, și-au bătut joc!”, acuză Nelu Popa.

Aquacaraș implementează până în decembrie 2024 cel mai mare proiect cu finanțare europeană obținut vreodată de o entitate din județul Caraș-Severin: modernizare și extindere rețele de apă și canalizare, cu o valoare de puțin peste 1 miliard de lei. 300 de milioane de lei urmează să fie investiți numai în Reșița. De fapt, mai puțin de atât. Primarul Popa a explicat de ce: „La o parte din bani e posibil să renunțăm. Probabil abandonăm unele lucrări cuprinse în proiect. Unele nu se vor mai face. Alții nu și-au făcut treaba în trecut și au pus în pericol chiar obținerea acestui proiect record. E bine că au acceptat de la Ministerul Fondurilor Europene fazarea proiectului pe POIM 1. S-ar putea să renunțăm la vreo 50 de milioane de lei din cei 300 pentru că pur și simplu nu mai putem lucra acolo deoarece s-a venit cu lucrarea de tramvai, care nu mai poate aștepta. Sunt situații critice în care trebuie să sincronizăm lucrările pentru că riscul mare la noi e să pierdem banii pentru tramvai, a cărui lucrare trebuie să fie gata la finalul acestui an. Nu risc să pierd 80 de milioane de euro pentru că trebuie să implementez alte câteva. Fac o matematică simplă și aleg răul cel mai mic. Nu e vina noastră, a mea, a lui Romeo Dunca sau a lui Aurel Filipescu. Alții nu și-au făcut treaba, acum 10 ani! Și-au bătut joc!”

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Edilul-șef susține că există alte soluții pentru lucrările de apă și canalizare cuprinse în proiectul Aquacaraș la care se vede obligat să renunțe și că e focusat în principal pe lucrările de modernizare a infrastructurii de transport public, pe reintroducerea tramvaiului. Un proiect complicat, cu o valoare foarte mare și care are un termen de finalizarea foarte scurt. „Suntem sub o presiune fantastică. Nu e un risc mare să pierdem banii pentru tramvai, pentru că nu sunt atât de nebun să-l pun în pericol! Nu-l pun în pericol pentru nicio altă lucrare! Pentru mine, tramvaiul este prioritatea zero! Astăzi suntem în grafic! Sunt soluții și pentru cele la care renunțăm. S-a mai optat pentru soluții alternative. Pe Bulevardul Republicii, potrivit proiectului, trebuia să se schimbe conducta de apă de la Ada la Kaufland. Am venit cu tramvaiul acolo. Am crezut că facem infarct când am văzut situația. Lăsăm țeava existentă moartă și punem una nouă prin spatele blocurilor. O mutăm pe Zadei și Siderurgistului și alimentăm din spate. Mai avem o zonă de conflict în Muncitoresc – Catedrală – Poșta veche. Acolo vedem dacă putem să o introducem repede în banda 1. Evident vom gâtui circulația în zona respectivă și va trebui să punem semaforizare, să mergem pe o singură bandă o perioadă de timp. Se vor crea niște disfuncționalități. Conflict și de la Semenic, pe Revoluția din Decembrie până la Poliție, unde trebuie să introducem o țeavă de 1000 pentru canalizare. Mai avem Calea Timișoarei, unde la ora asta avem o singură conductă de canalizare și mai trebuie introdusă una pentru a separa menajerul de pluvial, dar care poate fi făcută în timp util. Găsim soluții. În centrul civic, spre exemplu, am suflat în conducta veche una nouă dintr-un material modern, ca un prezervativ intern, care s-a solidificat înăuntru. Se pot găsi soluții!”, a garantat Nelu Popa.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/