Angajații instituțiilor care au atribuția de a interveni în situații de urgență sunt supuși periodic la exerciții pentru care este obligatoriu să fie pregătiți, în cazul în care s-ar transforma în scenarii din viața reală. Un astfel de film de groază s-a derulat astăzi la Spitalul Județean de Urgență Reșița: incendii, radiații X, arși, victime multiple…
Medicii și pompierii cărășeni au avut astăzi pulsul extrem de ridicat, din cauza unui exercițiu pe care singuri l-au pus la cale. Periodic, aceștia iau parte la diverse scenarii care pot deveni oricând realitate, tocmai pentru a fi pregătiți pentru orice.
Așa se face că astăzi, în jurul orei 9, la Spitalul Județean de Urgență Reșița s-a dat alarma. Potrivit scenariului, la etajul I, pe secțiile Chirurgie și Urologie, dar și la etajul IV au izbucnit incendii. Pacienții au fost evacuați de urgență, iar victimele au fost trimise la parter, la Unitatea de Primiri Urgențe pentru investigații. Din cauza panicii create, o persoană a fost supraexpusă la radiații X, iar alte 11 au suferit arsuri și traumatisme, necesitând intervenție specializată.
La nivelul Spitalului Județean de Urgență Reșița a fost declanșat Planul Alb – de nivel Galben, care presupune cel puțin 11 victime, dar care nu necesită suplimentarea personalului medical.
Au existat 12 presupuși răniți. Dintre ei, un pacient cu arsuri grave a fost trimis la Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri din București, iar un altul, la Clinica „Casa Austria” din Timișoara. Alte trei victime au rămas internate la Spitalul Județean de Urgență Reșița, pe secțiile Chirurgie, Anestezie Terapie Intensivă și Interne, iar restul au fost lăsate să plece acasă.
„Acțiunea de joi a fost un bun exercițiu de pregătire pentru cadrele medicale și personalul medico-sanitar din cadrul spitalului, dar și un exercițiu de cooperare și coordonare între instituțiile implicate”, au concluzionat reprezentanții spitalului reșițean.