Ripensia și ASU Politehnica au disputat meciuri amicale la mijloc de săptămână. Alb-violeții s-au ales cu o accidentare

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Două dintre echipele timișorene de liga secundă au jucat săptămâna aceasta meciuri de verificare, programate la mijlocul ciclului de pregătire pentru partidele oficiale. Ripensia a jucat marți un amical cu Centrul Național de Pregătire, iar ASU Politehnica a disputat miercuri un meci cu echipa de Liga a V-a a Universității de Vest. 

Ripensia a jucat cu cei de la CNPT în Ciarda Roșie un meci de trei reprize de câte 30 de minute, iar elevii lui Alex Pelici au câștigat cu 2-1. În prima, roș-galbenii au marcat dintr-un penalti transformat de Octavian Drăghici. CNPT a egalat în repriza a doua, în minutul 40, prin Gîdea, iar apoi, tot în a doua repriză din cele trei, Alex Popovici a stabilit scorul final. Echipa cu jucătorii născuți în 2000 a Centrului Național de Pregătire joacă regulat astfel de meciuri cu Ripensia și ASU Politehnica. „Le mulţumim celor de la ASU Poli şi Ripensia. Sunt fericit că elevii mei reușesc să se ridice la nivelul echipelor de seniori şi să pună probleme”, a punctat Cristian Petcu.

Ripensia Timişoara: Dobre – Ad. Popa, Ţieranu, Tînc, Străuţ, Apro, Anghelina, Monea, Stoica, Toma, Drăghici.
Au mai intrat: Păduraru – Dumiter, Chera, Hecsko, Istrătescu şi Popovici.

CNPT: Pădure – Feti, Cin, Stoianovici, Popa – Casian, Coroiu, Lazăr – Gîdea, Piţigoi, Şimăndan.
Au mai intrat: Ştefan – Andreca, Goţa, Kecskes, Firca şi Pop.

untitled design set 970x90 px

Miercuri, Politehnica a jucat un amical pe Știința, cu UVT. Deși adversarul era Liga a V-a, meciul s-a terminat la scorul de 2-2. A deschis scorul UVT-ul, prin Pătrașcu, cu gol din 11 metri la finalul primei reprize. Octavian Ursu a egalat în minutul 55. Vucea i-a readus pe cei de la Vest în avantaj, dar Fabio Trip a stabilit scorul final în minutul 80. Pe final, Totic de la UVT a fost eliminat, în minutul 89.

ASU Politehnica: D. Munteanu (Borbei) – Motreanu (D. Radu), Coadă (Pintea), Bot, Cherecheș (Lucas Fabricio) – Vidrăsan, M. Ene (Jorza) – Bedea (c), Trip, O. Ursu (M. Ene) – Cr. Ene (Cristodulo).

Cosmin Petruescu nu a apreciat implicarea elevilor săi. „În mare parte, cred că ne-am atins obiectivele stabilite pentru acest joc. Din păcate, nu toți cei care au fost implicați în jocul de astăzi – și excepție fac juniorii de la grupa de 2003, nu fac referire la ei -, nu au fost în totalitate implicați la joc și nu înțeleg cu toții importanța acestor jocuri de verificare. Dar, e o chestie care ține de bucătăria internă și care cu siguranță o vom corecta pe viitor. Un antrenament fizic reușit, în compania unui adversar foarte, foarte bun, cu mulți jucători care au jucat în eșaloanele superioare”, a precizat antrenorul alb-violeților.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/