Ripensia obține un punct din deplasarea din Regie, contra Rapidului, după un meci cu mulți nervi

Ripensia s-a întors cu un punct care nu e deloc de neglijat după remiza albă din Regie, cu Rapid București!

Timișorenii nu au avut aproape nicio ocazie, dar portarul Ștefan Dobre a fost într-o zi mare și le-a ținut spatele. Pentru echipa lui Daniel Pancu a fost din nou un meci cu ratări mari și foarte, foarte mulți nervi.

Prima repriză a fost una săracă în ocazii, iar Pancu a făcut două schimbări încă de la pauză. Fără rezultat însă pe tabela de marcaj! Descumpănit, antrenorul Rapidului a făcut și ultima modificare înainte ca Pelici să o facă pe prima. Au apărut alte ocazii, nu și golul. Ripensia a avut o mare ocazie abia pe final de joc, când Voinea a scăpat singur spre poartă, dar a tras direct în portarul Achiriloaie și a ratat astfel șansa de a da marea lovitură.

Rapid București: Achiriloaie – I. Voicu (cpt.), Bg. Manole, Mallo, Oanea (L. Goge 46′) – Alami (Al. Dulca 46′) , Piriz, Cârstocea – Sefer, Labeau (Roskopf 64′), Hlistei

Ripensia Timișoara: Şt. Dobre – C. Lungu, Tînc, Apro (cpt.), C. Toma (A. Popa 83′) – Burdeţ, Stoi (T. Călin 89′) -Monea (Al. Popovici 66′), Al. Neagu, Chera – Alb. Voinea

Etapa viitoare, Ripensia va primi vizita Concordiei Chiajna.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/