Ripensia, la pas în primul amical. Primele concluzii ale lui Alexandru Pelici despre jucătorii testați

Ripensia Timișoara s-a impus în primul amical, la scorul de 8-0, cu Avântul Topolovățu Mare, echipă de Liga a V-a, într-o partidă jucată în Ciarda Roșie. Au evoluat și ultimii transferați, Alexandru Neagu și Marius Fotescu, iar ultimul a și marcat două goluri. Cum echipa e pe final de cantonament și unii dintre jucători, în teste, sita a început să cearnă.

Roș-galbenii au fost împărțiți în două echipe diferite în cele două reprize. Reșițeanul Vlad Chera nu a jucat, deoarece a făcut antrenament fizic, iar Andrei Tînc este accidentat. Voinea a deschis scorul în minutul 11 și tot el a marcat din nou în minutul 36. La pauză s-a intrat cu 4-0, după alte goluri marcate de Golda și Popovici, în minutele 41 și 43. În minutul 70 s-a marcat din nou prin Zaluschi, iar scorul a devenit rapid 7-0, după golurile marcate de Fotescu și același Zaluschi. Scorul final l-a stabilit Fotescu, cu golul din minutul 85.

Ripensia prima repriză: Dobre – Ad. Popa, Ţiereanu, Hecsko, C. Toma – Stoi, Boldea – Al. Popovici, Voinea, Grigore – Golda

Ripensia repriza secundă: Păduraru – Monea, Burdeţ, Apro, C. Lungu – Dobie, Al. Neagu – Fotescu, Zaluschi, Iseini – M. Staicu

Avântul Topolovăţu Mare: Luca – Ciocan, Lazea, Băran, Roşie – Vida, Ciobanu – Tomici, Dragomir, Dzidzac – Bejera

Au mai intrat: Papp, Cristescu, Barbu, Balint, Cimponer, Loba, Bobotan

Ripensia termină în curând cantonamentul pe plan local, iar Pelici e mulțumit de cum decurge pregătirea. „Un antrenament bun, suntem pe finalul unui cantonament, în care băieţii au lucrat foarte bine din punct de vedere fizic. Sper ca acumulările fizice să ne ajute în campionat. Important e că aproape toţi jucătorii, cu excepţia lui Tînc, sunt sănătoşi şi nu vor fi probleme. Sperăm ca şi la Andrei să nu fie o problemă care să-l ţină departe de antrenamente mult timp, deja este a doua zi pe care o pierde. Ne-a interesat în acest prim joc să vedem ce înţeleg cei nou-veniţi, din ceea ce ne dorim să joace echipa noastră. Nu bucură faptul că au şi marcat. Sunt jucători care credem noi că ne pot ajuta şi vom vedea dacă am avut dreptate sau nu”, a precizat antrenorul.

Pelici dă asigurări că vor rămâne la echipă portarii Mociu și Marinoiu, care vor juca în următoarele amicale, și Caius Lungu. După amicalul următor, antrenorul se decide asupra mijlocașului de 22 de ani Mario Boldea, dar și a jucătorului U19 Dragoș Grigore. Pe Caius îl cunoşteam. Este un jucător care nu s-a schimbat prea mult în anii în care nu ne-am văzut. Doar ca fizionomie, a venit copil şi a plecat bărbat. Dar, în rest, ca şi fizic, e acelaşi. A avut continuitate, chiar dacă nu a jucat la un nivel foarte înalt. În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi, şi aici mă refer la Boldea şi Grigore, le vom da un răspuns vineri, după cel de-al doilea joc. Iseini e o surpriză plăcută pentru mine. Un jucător care poate fi o surpriză. Mai are câteva lucruri de pus la punct. E şi el foarte obosit, dar are îndemânare bună cu mingea la picior şi personalitate. Acesta e un lucru care ne-a interesat. Îl aveam pe Dumiter, care avea această personalitate şi acest tupeu şi avem nevoie de astfel de jucători”, a mai spus Pelici.

Ripensia are următorul amical vineri dimineața, de la ora 10.00, în Ciarda Roșie, cu Dudeștii Noi. Apoi echipa va avea liber două zile.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/