Migranții care ajung din Serbia în Timișoara și în județul Timiș nu vor mai fi carantinați, odată cu ridicarea stării de alertă la nivelul țării. Viceprimarul Cosmin Tabără spune că astfel autoritățile locale vor economi sumele de bani cheltuite cu funcționarea spațiilor în care aceste persoane au fost carantinate în ultimii aproape doi ani.
„Ne decongestionează practic ridicarea stării de alertă pentru că de acum nu vor mai fi carantinați. Așteptăm recomandări, dar nu mai văd cum să fie carantinați. Vom elimina niște costuri, anul trecut până în octombrie erau plătiți la vreo 600.000 de lei de la primărie, încă nedecontați. În plus, cei 12 polițiști locali care îi păzeau la Liceul CFR (n.r, centru de carantinare pentru migranți) vor fi luați de acolo și se vor afla în stradă. Migranții au dreptul să circule. Anul trecut a fost acea soluție prin care îi ridica poliția și îi ducea la centrele IGI din țară, a funcționat foarte bine atunci, s-au mai liniștit lucrurile, nu mai era un deranj atât de mare, știau că aici nu e covor roșu și că trebuie să respecte niște norme.”, a declarat viceprimarul Cosmin Tabără.
Potrivit liberalului, în continuare, migranții care nu sunt arondați la centrele din Timișoara ar trebui să fie redistribuiți în țară.
„Din informațiile mele, pe perioada verii numărul migranților scade – ca presiune pe oraș – pentru că ei evită orașul, cei care trec la graniță merg pe câmp, caută drumul Vestului. Cu toate acestea, eu insist ca ei să nu fie lăsați de capul lor pe stradă, prin parcuri, cu toată libertatea lor de mișcare, trebuie supravegheați și să nu se renunțe la ridicarea lor și trimiterea la centrele IGI din țară. (…) Eu îi înțeleg în mare parte și pe ei, pentru că nu pleacă de bine din țările lor, sunt plecați din zone cu o situație economică grea, din zone de război, sunt copii mulți, tineri, caută o viață mai bună.”, a mai spus Tabără.
Datele Poliției de Frontieră Timișoara arată că anul trecut s-a dublat numărul celor care au încercat să treacă din Serbia în România, față de 2020. Aproape 8.000 de persoane au ajuns în centrele destinate migranților din Timișoara. Potrivit polițiștilor de Frontieră, anul trecut au intrat fraudulos din Serbia în România 7.663 de migranți.
Foto: Facebook/LOGS Grup de Inițiative Sociale
Reșița va găzdui un eveniment medical de referință pentru întreaga regiune: Întâlnirea Regională „Chirurgia modernă între inovație și precizie”, organizată de MedLife Medici’s, în parteneriat cu VestMed Policlinic Reșița....
Cu peste 45 de ani de experiență în domeniul auto, grupul Autoglobus adaugă în portofoliul său unul dintre cele mai respectate branduri auto din lume: Toyota. Această evoluție vine...
Un nou accident a avut loc astăzi, în jurul orei 13.00, pe pârtia Crucea de Brazi de pe Muntele Semenic, atunci când cablul teleschiului de transport s‑a rupt, provocând...
Alina Dragomir |
30 January 2026
Alina Dragomir |
27 January 2026
Toyota are un nou dealer în Timișoara. 26-31 ianuarie, deschiderea oficială Toyota Autoglobus!
Ioana Toma |
31 January 2026
Raed Arafat: Copiii nu ar trebui să aibă acces la rețelele sociale înainte de 15–16 ani
Raluca Pantea |
31 January 2026
Roxana Bălan |
31 January 2026
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

