Rezultate slabe la BAC: Puțin peste 30% dintre cărășeni au trecut

Procentul de promovabilitate a bacalaureatului este, în această sesiune, mai mare decât cel de anul trecut, în Caraş-Severin. Mai exact, elevii din judeţ au reuşit să ia examenul în proporţie de 30,25%, faţă de 26,22%, cât au obţinut anul trecut în aceeaşi sesiune, după depunerea contestaţiilor.

Din păcate, sunt şase unităţi şcolare unde promovabilitatea a fost de zero la sută, iar în alte cinci unităţi şcolare, promovabilitatea este sub cinci procente. Totodată, în Caraş-Severin nu s-a obţinut nicio medie de zece, la acest examen.

Sunt, însă, şi rezultate foarte bune, pentru trei dintre liceele teoretice sau vocaţionale, unde promovabilitatea este de peste 80%. Este vorba de Liceul Baptist, cu 83%, Liceul de Arte, cu 82%, şi Liceul Traian Lalescu, unde promovabilitatea este de 80%. Urmează Liceul Traian Vuia, cu 74 de procente şi Diaconovici – Tietz, cu 71%.

În ceea ce priveşte grupurile şcolare, printre cei care au căzut la examenul de bacalaureat se află şi elevi care au obţinut locurile unu, doi sau trei, la Olimpiadele Şcolare de Meserii.

„De aici se trage concluzia că este neapărat necesar organizarea bacalaureatului în mod diferenţiat. Ca procent, stăm ceva mai bine decât anul trecut. Avem trei licee cu promovabilitate de peste 80%, ceea ce înseamnă că se poate”, a declarat prof. Ioan Chiosa, vicepreşedintele Comisiei Judeţene de Bacalaureat din Caraş-Severin.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/