Rezultate finale Titularizare 2023. A crescut procentul dascălilor cu note peste șapte

teacher with notepad

Ministerul Educației a publicat astăzi rezultatele finale ale examenului național de Titularizare 2023. În Caraș-Severin, șase profesori au reușit să obțină note peste șapte, după contestații.

330 de candidați au fost prezenți, din totalul celor 404 înscriși, la sesiunea din 12 iulie a examenului de Titularizare. Dintre cei care au intrat în examen, 57 s-au retras, iar un candidat a fost eliminat pentru tentativă de fraudă.

Astăzi, Ministerul Educației a publicat rezultatele finale ale examenului de Titularizare, după afișarea contestațiilor. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean, procentul notelor peste 7 (șapte), înainte de contestații, era în Caraș-Severin de 32,96%, iar după recorectarea lucrărilor acesta a crescut la 35,18% (șase candidați reușind să obțină nota 7). A crescut și procentul notelor între 5 și 7 după contestații, de la 37,41% la 39,26%, și a scăzut cel al notelor sub 5, de la 29,63% la 25,56%. În total, 74,44% dintre candidați au obținut cel puțin nota 5, după contestații, precizează reprezentanții ISJ Caraș-Severin.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/