Peste 2.000 de absolvenți află astăzi dacă au trecut de testul maturității. Agitația este maximă în centrele de examinare din Caraș-Severin la această oră. Oficialii Inspectoratului Școlar Județean se abțin să prezinte deocamdată procente la nivel de județ.
Regulamentul le interzice inspectorilor să facă vreun comentariu pe tema procentului de promovare la bacalaureat. Cel puțin deocamdată!
La nivel național, procentul depășește 65 la sută. Până la ora 12.00 se afișează notele (înainte de contestații). Tot astăzi, între 12.00 și 16.00 se pot depune contestațiile, care urmează să fie soluționate în intervalul 8-9 iulie. În data de 10 iulie, inspectoratele școlare afișează REZULTATELE FINALE BACALAUREAT 2015!
UPDATE 1 – În Caraș-Severin, procentul este sub media înregistrată la nivel național și se ridică la 60,93 la sută. Potrivit ISJ, 2183 de elevi au susținut examenul, aproape 200 au lipsit, iar 6 au fost eliminați din sălile de examinare.
VEZI AICI REZULTATELE ÎN ORDINE ALFABETICĂ!
Potrivit oficialilor Inspectoratului Școlar Județean, niciun absolvent din Caraș-Severin nu a reușit să obțină media 10.
Rata de promovare este mai mare decât anul trecut, când 51,36 la sută dintre absolvenți au promovat testul maturității. În 2013, procentul a fost de 44 la sută.
UPDATE 2 – Prima reacție oficială!
Inspectorul general, Nicolae Grindeanu, s-a declarat mulțumit de rezultatul examenului de bacalaureat și spune că nu este imposibil de atins un target de promovare de sută la sută.
“Procentul este superior anilor precedenți, deci este o creștere evidentă și ca urmare a măsurilor pe care le-a luat Inspectoratul Școlar Județean cu privire la pregătirea cu o mai mare atenție și o implicare mai serioasă a profesorilor de specialitate, dar și a directorilor unităților de învățământ. Liceul Teologic Baptist din Reșița a reușit să înregistreze o promovare de sută la sută. Alte 5 licee au o rată de promovare de peste 80 la sută: Colegiul Național “Traian Lalescu” – cu 93,75, Liceul “Traian Doda” din Caransebeș – 85,84, Liceul Pedagogic “CD LOGA” – 83, 70 și “Sabina Păuța” – 81, 82 la sută. De asemenea, “Mircea Eliade” și “Traian Vuia”, au reușit să înregistreze o rată de promovare de peste 80″, a precizat Nicolae Grindeanu, inspectorul școlar general pentru Express de Banat.
La polul opus, cu o promovare de zero la sută este Liceul Tehnologic din Prigor. Doar 6 la sută dintre candidați au promovat la Colegiul “Sf. Dimitrie” din Teregorva, iar la “Mihai Novac” din Oravița, doar 11, 11 la sută dintre candidați au înregistrat note de trecere la toate probele. Rezultate la fel de slabe sunt și la Colegiul Tehnic din Reșița, dar și la “Decebal” din Caransebeș. Restul unităților de învățământ sunt la mijlocul clasamentului.
“Iată că liceele tehnologice obțin rezultate slabe în continuare și atârnă în calculul procentului pentru județ. Sunt licee care trebuie monitorizate mai atent și dacă vom constata că rezultatele sunt slabe și farte slabe nu își justifică existența”, a subliniat “generalul” Grindeanu. “Pe cei cu rezultate excepționale îi felicităm. Acestea denotă faptul că procesul de învățământ este abordat cu seriozitate. Deci, se poate și sută la sută”, a adăugat acesta.