Rezistența în fața bolii – cel mai mare plus pentru comuna Berzasca în 2021

kill, remove and eliminate coronavirus. corona virus breaking up into pieces
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

În anul pandemic 2021, primarul comunei Berzasca, Petru Nicolae Furdui, apreciază foarte mult rezistența în fața bolii, faptul că cetățenii comunei au fost oarecum feriți de coronavirus și nu au fost numeroase cazurile de infectare.

În vară s-a desfășurat o singură campanie mobilă de vaccinare la care, deși s-au înscris 22 de persoane, în final s-au prezentat doar 12. „Oamenii sunt nesiguri și, mai ales într-o comunitate mică, așa cum e aici, oamenii se cunosc între ei. Au fost câteva cazuri ale unor persoane care au decedat în urma complicațiilor chiar dacă aveau a doua doză de vaccin sau chiar boosterul făcut. Pot spune că dacă am lua procentual suntem într-o situație care nu este în avantajul statisticilor COVID-19 și campaniei pro vaccinare. De exemplu, din zece persoane care au decedat în ultima perioadă, opt au fost vaccinate și două nu! Deci, la o comunitate mică, se vede altfel realitatea, iar oamenii sunt mult mai sceptici”, spune primarul Petru Nicolae Furdui, care a mai menționat că persoanele decedate aveau vârsta de peste 60 de ani și cu afecțiuni asociate.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Comuna Berzasca are o populație de puțin peste 2.500 de cetățeni care locuiesc în: Berzasca, Bigăr, Cozla, Drencova și Liubcova.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/