Dezamăgiți și de Guvernul USL

Istoria protestelor de anul trecut, atunci când revoluționarii au scandat lozinci în fața Prefecturii aproape 50 de zile consecutiv, riscă să se repete. Asta, pentru că oamenii se declară nemulțumiți de nerespectarea protocolului încheiat la nivel central.

Revoluționarii din Caraș-Severin, la fel ca cei din întreaga țară, se pregătesc de proteste. Liderul Asociației Luptătorilor în Revoluția din Decembrie 1989, Dumitru Alexa, se declară încă o dată dezamăgit de modul în care le sunt respectate drepturile. Acesta susține că, la nivel central, s-ar fi semnat un protocol între reprezentanții la vârf ai USL, chiar înainte de organizarea alegerilor parlamentare. „Potrivit protocolului, noi ne-am angajat că îi vom susține la alegeri, iar ei s-au angajat că ne vor da înapoi indemnizațiile. Noi ne-am respectat promisiunea! Sunt revoluționari la vârsta pensionării și au rămas fără venit, pentru că nimeni nu îi mai angajează acum. Înțeleg și că nu primim indemnizațiile, că este criză, dar să creeze atunci locuri de muncă, să facă ceva”, a declarat Dumitru Alexa pentru Express de Banat.

Se anunță proteste
Mai mult decât atât, acesta a făcut și câteva precizări referitoare la falșii revoluționari, ce au dobândit ilegal actul care le certifică drepturile. „Dacă ar fi vrut să termine cu impostorii, ar fi terminat de mult. Ei nu fac altceva decât să ne învrăjbească pe unii împotriva altora. Noi suntem deschiși discuțiilor și tocmai din acest motiv săptămâna viitoare mă voi deplasa la București. Dacă nici de această dată nu ne va lua nimeni în seamă, dăm startul protestelor în capitală, după care ne organizăm la nivel local”, a subliniat liderul ALRD Caraș-Severin.

Comments

  1. Pakatos says:

    Ba sa nu se repete…sa fi votat cum trebuia,stiau traiul ultimilor 10 ani…sa nu mai spunem 23…stiau ce le-au tot facut astia care se perinda de la un partid la altul,si sar dintr-o aliantza in alta,nu-s singurii care si-au luat tzeapa…sa stea in casa 4 ani acuma…

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/