Deputatul liberalul Marilen Pirtea a anunțat că va promova un proiect de lege prin care să fie introdusă în curricula școlară studierea obligatorie a istoriei Revoluției de la Timișoara din 1989 și a schimbării de regim din Decembrie 1989 în România.
Potrivit unui comunicat al deputatului PNL de Timiș, este „o rușine națională” faptul că revoluționarii nu se află în niciun capitol al istoriei recente predate în învățământul preuniversitar.
„Curricula școlară nu cuprinde, din păcate, nici măcar în manualul de istorie, pagini semnificative despre Revoluția de la Timișoara din 1989. Este o rușine națională, atât pentru Ministerul Educației, cât și pentru dascălii din școli, faptul că cei care au inițiat eliberarea țării de sub dictatura comunistă, revoluționarii Timișoarei nu se mai află în niciun capitol al istoriei recente predate în învățământul preuniversitar”, susține Marilen Pirtea.
Aceasta spune că faptul că nu se mai amintește de Revoluție în manualele de istorie din învățământul preuniversitar este „o nepermisă greșeală de viziune pedagogică, de abordare a educației noilor generații. Absența Revoluției din 1989 din paginile manualelor de istorie utilizate în școlile noastre este una dintre gravele erori și marile nedreptăți pe care cu toții am tolerat-o până acum, o rușine greu de dus pentru istoria Timișoarei și eroii săi”.
Acesta a anunțat că va promova un proiect de lege în acest sens. „Pentru a repara această eroare a sistemului nostru de învățământ și pentru a recunoaște meritele istorice ale revoluționarilor timișoreni, eroi ai zilelor de Decembrie 1989, voi elabora și promova un proiect de lege prin care să fie introdusă în curricula școlară studierea obligatorie a unei discipline istorice ce este esențială pentru formarea cetățenilor României: Istoria Revoluției de la Timișoara din 1989 și a schimbării de regim din Decembrie 1989 în România”, a adăugat parlamentarul.
„Așa cum a fost legiferat studiul obligatoriu al unei etape istorice specifice din secolul trecut, aici fiind vorba despre proiectul de lege care prevede studierea istoriei evreilor în licee şi şcoli profesionale, care a fost aprobat de Parlament și promulgat deja de Președintele României în acest an, tot așa este absolut necesar ca Parlamentul să aprobe completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011 prin introducerea disciplinei şcolare <Istoria Revoluției de la Timișoara din 1989 și a schimbării de regim din Decembrie 1989 în România> în planurile-cadru ale învăţământului liceal şi profesional, parte a trunchiului comun de discipline școlare”, mai spune deputatul PNL Timiș, Marilen Pirtea.