Violența asupra câinilor fără stăpân a ajuns să nu mai aibă limite! Iar un caz demn pentru filmele de groază a avut loc chiar în orașul de la malul Dunării, Moldova Nouă, unde o doamnă în vârstă, deranjată de mârâitul unui câine în scara blocului în care locuiește, a hotărât să-i aplice patrupedului o bătaie cu parul, care mai-mai era să-i fie fatală animalului.
Potrivit martorilor, scena de groază a avut loc în ziua de 26 februarie, iar actul înspăimântător i-a determinat pe iubitorii de animale să sesizeze atât ONG-ul Rural Dogs of Romania Relief şi administrația locală din Moldova Nouă, cât și o echipă a Poliției Locale.
În momentul de față, câinele se află în custodia Primăriei și, chiar dacă este într-un loc sigur, patrupedul, în urma traumei suferite, refuză nu doar să mănânce sau să bea apă, ci și să fie examinat. Cu toate acestea, de la distanță, spun specialiștii, s-a putut observa că acestuia-i lipsește un ochi, dar și că ar prezenta o arsură veche pe bot, lucruri care denotă că acesta a avut cândva un stăpân care l-ar fi abandonat.
Făptașul acestei orori, potrivit localnicilor, ar fi o bătrânică, întreaga scenă petrecându-se în scara 3 a blocului 41 (în imediata apropiere a punctului de lucru RCS&RDS). Astfel, împotriva actului nemilos, în lipsa unei plângeri scrise, nimeni nu poate lua măsuri, iar martorii, de teama vecinilor, nu vor să depună plângerea, lucru care nu face altceva decât să încurajeze astfel de tratamente aplicate câinilor fără stăpân.
Incidentul dezgustător de la Moldova Nouă are un parcurs întortocheat, întrucât un alt martor povestește mult mai clar cum s-au derulat evenimentele până la înștiințarea autorităților locale și a poliției. Ei bine, se pare că patrupedul, inițial, a fost agresat de câțiva copii, iar, de frică, s-a ascuns în scara blocului 41. Nu știa însă că aici îl aștepta o altă lovitură, care-i putea fi fatală. Se pare că o bătrânică, suspectul principal, l-a lovit cu parul pe animal, neștiind că acesta mârâie din cauza tratamentului aplicat anterior (de către copii), nicidecum că ar fi vrut să-i facă vreun rău acesteia.
Prin tăinuirea identității femeii, cei care au luat parte la scena cutremurătoare nu sunt scutiți de complicitate! Pe de altă parte, unele voci nu critică deloc gestul femei în vârstă și afirmă: „Bine i-a făcut!”. Acest lucru nu face altceva decât să încurajeze violența împotriva animalelor.
În urma articolului din expressdebanat.ro, dar și în lipsa unei plângeri scrise împotriva agresorului, rugăm Poliția să se sesizeze în acest caz!