REVOLTĂTOR. Cu mortul în buricul târgului! Episcopia Caransebeșului, fără autorizație!

1000x100 Cuib de vise 1000x100

Episcopia Caransebeș își extinde activitatea în domeniul cel mai profitabil și fix în buricul târgului. Caransebeșenii au fost șocați zilele trecute când o familie îndoliată a fost nevoită să-și plângă ruda decedată în Centrul Civic, în văzul trecătorilor și blocând toată circulația pietonală, după ce sicriul a fost purtat de la demisolul Catedralei Episcopale, prin centrul urbei, până la mijlocul de transport spre cimitir, cu toate ritualurile specifice slujbei de înmormântare. Cum locuitorii din zonă au sesizat Primăria Caransebeș, primarul Felix Borcean a dispus un control din partea Poliției Locale la sediul Episcopiei pentru lămuriri.

„Am aflat cu surprindere despre acest lucru, este un lucru extrem de neplăcut ca în centrul orașului, chiar și la subsolul catedralei, să existe o astfel de firmă. Eu cred că într-un oraș civilizat o astfel de activitate de pompe funebre nu poate să se desfășoare în centrul urbei, în buricul târgului, unde lumea vine să se plimbe, la relaxare și să ai de a face astfel de lucruri, să auzi fanfare mortuare, să vezi cum plimbă pe brațe sicriul de la subsol până în fața catedralei, ca mașina să intre pe partea pietonală să ridice sicriul în tristețea unanimă. Este absolut de neconceput”, a spus Felix Borcean.

STPT job 1000x200

În urma anchetei șefului Poliției Locale, Florin Bojin, reprezentanții Episcopiei nu au putut dovedi autorizarea acestui serviciu funerar, astfel că au primit un avertisment pentru activitatea desfășurată zilele trecute, iar dacă se va continua cu această încălcare a legii, se vor aplica amenzi. De asemenea, reprezentanții serviciului vor trebui să se autorizeze pentru desfășurarea serviciilor funerare, însă Primăria Caransebeș, prin vocea primarului Felix Borcean, nu va acorda un aviz favorabil.

De cealaltă parte, Episcopia Caransebeșului transmite că, de fapt, nu cunoștea exact care-i sunt drepturile. „Potrivit HCL nr. 38/1995, spațiul din demisolul catedralei este prevăzut şi intabulat ca paraclis (capelă). În acest temei, la solicitarea aparținătorilor, cu domiciliul în altă localitate, s-a acceptat depunerea în capela din demisolul catedralei episcopale. Ulterior, am luat act că pentru depunere este necesar un alt tip de autorizație, însă pentru a nu perturba serviciul religios, s-a acceptat această situaţie. Pe cale de consecință, episcopia a fost sancționată de către Poliţia Locală din municipiu. În concluzie, Episcopia Caransebeşului îşi cere scuze atât beneficiarilor, cât şi cetăţenilor care s-au simţit deranjaţi de această situaţie delicată”.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/