Revoltă în rândul revoluționarilor cărăşeni

200 de revoluționari pleacă mâine la Timișoara, ca să protesteze împotriva deciziei Guvernului de a le suspenda indemnizația din 2010. Oamenii sunt revoltați și spun că vor intra în greva foamei și chiar vor boicota ziua de 22 Decembrie, dacă nu se renunță la această intenție.

„Vor să ne suspende drepturile. Legea 410 a fost băgată în dezbatere, fără ca parlamentarii să știe despre ce este vorba. La Timișoara, opt sunt în greva foamei, iar numărul lor va crește”, a spus Dumitru Alexa, președintele ALRD Caraș-Severin. Indemnizație primesc doar cei ale căror venituri nu depășesc un salariu mediu brut, astfel că revoluționarii nu înțeleg de ce s-a recurs la această măsură. Ei spun că ar fi fost dispuși să negocieze o tăiere a drepturilor care li s-au acordat. „Dacă nu reglementează lucrurile, facem ce am făcut și în 1989, încă o Revoluție”, a adăugat Dumitru Alexa.

„Având în vedere un drept conferit legal și un venit garantat, 90% dintre noi ne-am împrumutat la bănci pentru achiziționarea unei locuințe și a unor bunuri materiale necesare pentru susținerea copiilor. Împrumuturile nu le vom mai putea achita și riscăm să ne trezim din nou în stradă”, spune și I. D. Cucu, vicepreședintele Asociației Tinerilor Revoluționari. „Ni s-a mai tăiat din drepturi și până acum, dar decizia de a nu mai primi deloc indemnizația este radicală. Situația este gravă”, spune revoluționarul Ioan Beg. În cazul în care solicitările revoluționarilor nu sunt ascultate, acțiunile de protest vor lua amploare.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/