Primăria Timișoara intenționează să acceseze fonduri europene cu scopul de a moderniza zona istorică Traian.
Primăria Timișoara a mai parcurs o etapă necesară pentru depunerea proiectului de finanțare europeană care vizează regenerarea urbană a Pieței Traian. Așadar, joi, în ședința Consiliului Local Timișoara a fost aprobat un proiect de hotărâre care permite completarea documentației. Proiectul se referă la operațiunea de „primă înregistrare în sistemul integrat de cadastru și carte funciară a 14 imobile terenuri aferente unor străzi din Timișoara, precum și rectificarea suprafețelor acestora”.
Pentru revitalizarea zonei istorice Traian și a 15 străzi adiacente, care este estimată la aproape 140 de milioane de lei, Primăria Timișoara intenționează să acceseze fonduri europene, prin Programul Regional Vest.
„Regenerarea zonei Traian e unul din proiectele noastre cele mai ambițioase pentru că scopul este să redăm strălucirea de altădată a întregii zone. Modernizăm 6 hectare de spațiu public, punând în valoare frumusețea istorică și amprenta arhitecturală superbă a Fabricului. În câțiva ani, zona Traian va fi al doilea centru al Timișoarei, o zonă atractivă, modernă și cu mult spațiu pentru oameni. De fapt, în centrul conceptului de reamenajare a zonei este tocmai grija pentru nevoia de spațiu de calitate și sigur pentru toată lumea, copii, tineri sau seniori”, a declarat primarul Dominic Fritz.
După consultări cu comunitatea și cu specialiști, în proiectul de regenerare urbană al celui de-al doilea centru istoric al Timișoarei au fost incluse 15 străzi și 4 piețe, un total de 60.000 mp. Printre intervențiile ce vor avea loc se numără transformarea zonei din fața Sinagogii din Fabric în piațetă, integrarea scuarului din Piața Corneliu Miklosi într-un parc cu spații de relaxare și socializare, transformarea Pieței Petru Rareș în spațiu pentru copii și familii cu loc de joacă și mini-piață cu condiții de comercializare moderne. Totodată, un spațiu nou va fi piațeta din spatele Bisericii Ortodoxe Sârbe, care se va continua pe strada Costache Negruzzi și va completa spațiile verzi existente cu un parc lung.
„Potrivit proiectului, Piața Traian și Piața Romanilor (lângă Catedrala Millenium) devin parțial pietonale, pe unele străzi mașinile vor avea acces limitat pentru a reda spațiul copiilor, pietonilor și bicicliștilor, dar vor fi create și locuri de parcare în plus. Suprafața de spațiu verde va crește de la 6.000 mp la 9.500 mp. Intervențiile se vor face etapizat astfel încât impactul asupra locuitorilor să fie cât mai redus”, a informat Primăria Timișoara.