Revenirea lui Ion Mocioalcă la PSD nu schimbă optica lui Almăşan faţă de primarul Oraviţei, Dumitru Ursu

untitled design set 970x90 px

Plecat din sânul familiei social-democrate din cauza neînțelegerilor avute cu primarul orașului de pe Valea Carașului, Dumitru Ursu, actualul reprezentant al Pro România și consilier local, Liviu Almășan, dă de înțeles că reîntoarcerea lui Ion Mocioalcă, fost secretar general al formațiunii conduse de Victor Ponta, la PSD nu schimbă cu nimic ruptura dintre acesta și fostul său coleg de partid deoarece, spune omul de afaceri, actualul șef al administrației publice locale din Oravița nu a dat dovadă că ar aborda altfel lucrurile în rezolvarea problemelor cetățenilor, ci își păstrează în continuare direcția din urmă cu opt ani.

„Atunci când am plecat de la PSD nu am făcut-o pentru că aveam ceva cu PSD-ul. Nu am nimic cu PSD-ul, dar atâta vreme cât el va fi condus de Ursu, la Oravița, nu se pune problema de a avea o colaborare cu el. Ce a făcut el la Oravița mi se pare incalificabil. Vreau să vă spun că eu nu mi-am schimbat opiniile avute dinaintea alegerilor locale și cred că nici primarul nu și le-a schimbat. A rămas același om.”, a explicat consilierul local.

Referitor la întoarcerea lui Ion Mocioalcă „acasă”, mai exact în partidul a cărui filială a condus-o timp de 13 ani, până în 2018, atunci când a plecat din cauza scandalului pe care l-a avut cu Liviu Dragnea, și ocuparea primei poziții pe lista de Senat în cadrul viitoarelor alegeri, omul de afaceri Almășan a ținut să precizeze:

„Reîntoarcerea la PSD a fost alegerea domnului Mocioalcă. Nu am vorbit cu dumnealui, nu știu să vă spun prea multe. Am aflat despre revenirea acestuia din presă. În politică, fiecare își alege calea cea mai bună pentru el și calea care îl reprezintă. Această trecere nu va schimba deloc relația mea cu primarul Ursu atâta vreme cât dumnealui se va comporta la fel ca în ultimii opt ani, adică să nu bage pe nimeni în seamă și să risipească banul public fără responsabilitate”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/