Operațiune de amploare la Timișoara. Polițiștii și procurorii au făcut percheziții într-un dosar de droguri și infracțiuni conexe. Sunt vizate mai multe persoane.
Polițiștii de la Crimă Organizată Timișoara, împreună cu DIICOT, dar și polițiștii de la Transporturi, au făcut marți 19 percheziții, în două dosare penale. În primul dosar, ancheta vizează trafic de droguri de mare risc și substanțe psihoactive. Cinci percheziții au avut loc în Timișoara.
Potrivit anchetatorilor, din 2024 și până acum, șase persoane – trei femei și trei bărbați – ar fi vândut droguri și substanțe psihoactive. Acestea ar fi fost sub formă de produse vegetale impregnate cu substanțe interzise.
Vânzările ar fi avut loc mai ales în zona Gării de Nord din Timișoara. Ca să nu fie prinși ușor, una dintre persoane ar fi folosit și doi minori, de 13 și 15 ani, pentru distribuție, susțin anchetatorii. În total, au fost găsite și ridicate aproximativ 60 de doze. Acestea erau vândute cu prețuri între 150 și 500 de lei.
Persoanele vor fi duse la audieri la DIICOT Timișoara.
În al doilea dosar, polițiștii de la Transporturi, împreună cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, au mai făcut 14 percheziții. Aici sunt verificate persoane din primul dosar, dar și alte fapte, precum furt și tăinuire. Anchetatorii spun că unii dintre cei implicați ar fi primit droguri în schimbul unor bunuri furate. În total, în cadrul anchetei au fost făcute 154 de depistări legate de droguri și substanțe interzise.