Reprezentanții Direcției Naționale de Drumuri și Poduri Timișoara au anunțat că se lucrează pe autostrada A1, iar în patru zone au fost impuse restricții.
Acestea se află între Giarmata și localitatea Pecica din Arad.
„Se lucrează la kilometru 504, la Giarmata, sensul de mers Arad – Timișoara, la kilometrul 530, sensul de mers Timișoara – Arad, la montare parapet marginal, iar la km 553+900 – 552+400, zona Pecica, sensul de mers spre Nădlac și la km 550+720 – 551+826, sensul spre Timișoara, se execută reparații la partea carosabilă”, au transmis reprezentanții DRDP.
Șoferii sunt sfătuiți să adapteze viteza în zonele în care se lucrează.