Restaurantele și hotelurile, deschise doar pentru persoanele vaccinate!

hotel covid

Premierul Florin Cîțu i-a cerut lui Raed Arafat să modifice hotărârea CNSU în sensul în care activitățile din domeniul Horeca să poată continua pentru cei vaccinați, indiferent de rata de incidență și dacă personalul este și el vaccinat!

„Deja am cerut domnului Raed Arafat să modifice hotărârea CNSU, astăzi să o plasăm în CNSU, prin care să permitem activitățile economice de acest gen, în special Horeca, să rămână deschise dacă sunt vaccinați cei din personal și pentru persoanele vaccinate. Indiferent de rata de incidență, persoanele vaccinate pot să meargă la restaurant daca și cei de acolo sunt vaccinați”, a spus premierul.

Acesta a spus că persoanele vaccinate „nu trebuie penalizate”.

În ceea ce privește protestul transportatorilor, care cer eliminarea carantinei la sosirea în țară a șoferilor, premierul a spus că decizia în acest caz este la specialiști.

„O mare parte dintre lucrurile pe care le revendicau au fost rezolvate și se rezolvă în Parlamentul României astăzi. În ceea ce privește carantinarea, decizia nu este la Guvern, este la specialiști, dacă specialiștii recomandă că asta trebuie să fie pentru cei care vin din țările în zonă roșie asta va fi soluția. Dacă sunt vaccinați, nu cred că sunt în carantină. Dacă nu sunt vaccinați vom vedea dacă se poate pe baza unui test să nu stea în carantină. Eu vreau ca lucrurile să rămână deschise pentru cei care au certificat verde”, a mai spus Florin Cîțu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/