Reșițenii vor iarbă verde, nu shopping la mall-ul din Triaj! [FOTO]

Zeci de reșițeni au participat la dezbaterea publică organizată de Primărie pentru salvarea peticului de iarbă rămas în Triaj, acolo unde proprietarul terenului și-a exprimat intenția de a construi un mall. Situația pare să fi ajuns acum în mâna administrației locale.

Dezbaterea publică programată astăzi la sediul Primăriei Reșița l-a făcut fericit pe Nelu Popa. Edilul-șef al orașului i-a chemat pe reșițeni la o discuție deschisă în speranța că investitorul își va schimba decizia. Iar concluziile sunt promițătoare. Cei prezenți au votat în favoarea spațiului verde, semn că preferă să meargă la shopping în altă parte. „Mă bucur că reșițenii există și orașul pulsează. Le mulțumesc celor care au venit aici. Mă voi ocupa ca reșițenii să aibă și mall, dar nu pe un spațiu verde, ci pe siturile astea industriale abandonate care au zeci de hectare. Avem loc să facem mall-ul”, dă asigurări primarul Popa.

Deși la începutul ședinței discuțiile au fost destul de tensionate, pe parcurs, după ascultarea câtorva păreri ale reșițenilor prezenți la dezbatere, apele s-au mai liniștit, astfel că investitorul pare acum dispus să renunțe la construirea mall-ului și chiar la vinderea terenului. „Am primit o notificare de la firma în cauză înainte de dezbaterea publică, destul de ultimativă, în care mi se punea în vedere să nu fac abuz în serviciu pentru că ne vom judeca, că mă vor trimite și în penal. Nu am o problemă din punctul ăsta de vedere. În timpul discuțiilor s-au degajat două variante care sunt favorabile pentru noi: una, că firma ar accepta la schimb alte terenuri pe care să își facă această investiție, iar dacă nu vom găsi o soluție, există și disponibilitatea de a-l vinde. Până la urmă, poate că și asta este corect. Vom face o evaluare cu o firmă specializată și vom ajunge la un preț prin care să recuperăm acest spațiu. Nu este singurul, mai avem de recuperat spații”, spune edilul-șef al Reșiței.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157681798606546″]

Reprezentantul firmei, prezent și el la dezbatere, spune că este dispus la negocieri, însă așteaptă o ofertă scrisă. „Dacă voi primi o ofertă serioasă, sigur că o voi lua în calcul”, spune Iosif Ingrisch. Acesta nu uită însă că, de-a lungul timpului, firma sa a făcut studii de fezabilitate și a cheltuit bani serioși, iar dacă va primi un alt teren, va trebui să cheltuie alte sume pentru noi studii. „Noi credem că mediul de afaceri și investitorii pot stabili unde-și fac investițiile, iar domnul primar poate să ne ajute în sensul ăsta, dar nu să ne impună ceva. Pentru că, dacă ne impune ceva și ne dezavantajează pe noi, avantajându-i pe alții, nu se mai cheamă economie”, este de părere reprezentantul firmei Riga Construct SRL.

Dacă nu se va ajunge la o înțelegere, acesta este dispus să recurgă la instanță. „Mergem mai departe, legea e de partea noastră, noi avem PUZ-ul aprobat. Așteptăm din partea Primăriei un certificat de urbanism, pe care ni l-a refuzat, noi zicem, abuziv. Vom recurge la justiție, dacă va fi cazul, fără să amenințăm pe nimeni. Ne valorificăm drepturile”.

Ingrisch spune că ia în calcul împrejmuirea terenului de aproximativ 11.000 de metri pătrați pe care îl deține de 10 ani, pentru că, în urma ședinței, și-a dat seama că reșițenii creditează ideea că acolo este spațiu verde, proprietate a municipiului. „Dacă nu pot să-l valorific, o să cultiv pe el porumb”, a încheiat controversatul afacerist. Activitățile derulate în județul Timiș i-au adus lui Iosif Ingrisch, în calitate de asociat al SC IMP CONS SRL, o condamnare definitivă la închisoare cu suspendare pentru fraudarea fondurilor europene.

CITEȘTE ȘI: Mini-mall monstruos pe ultimul petec de iarbă din Triaj! Investiția poate fi oprită! În 27 martie!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/