Reșițenii nu au unde să-și sacrifice mielul!

Dacă până acum se organizau diferite puncte unde erau sacrificați mieii, bolile care circulă printre ovinele din țară au dispus noi măsuri pentru protejarea populației.

Anul acesta Sărbătorile Pascale se vor organiza în orașul Reșița fără tradiționalul miel pe masă. Asta, din cauza faptului că tăierea mieilor nu se va mai realiza decât în abatoare autorizate. Aici intervine problema. În reședința de județ nu există niciun abator autorizat pentru astfel de proceduri.

Până inclusiv anul trecut puteau fi avizate temporar centre de tăiere de miei. Acum se pot face doar la abatoare specializate și comercializate tot prin aceste abatoare. Această reglementarea se datorează faptului că în unele județe din țară au apărut animale cu scrapie, o boală specifică ovinelor”, a explicat Dorin Imbrea, director adjunct în cadrul Direcției Sanitare Veterinare Caraș-Severin. Din fericire, județul este liber de scrapie, iar transportul animalelor din alte județe se face cu un punct de control, astfel încât să nu ajungă pe masa cărășenilor animale bolnave.

Pentru zonele unde nu există un abator specializat și autorizat pentru sacrificarea mieilor, situație întâlnită la Reșița, se va realiza o derogare și se va înființa un astfel de centru de tăiere a animalelor cu ocazia Sărbătorilor Pascale.