Reşiţenii Loba şi Caraş, campionii României!

Luptătorii juniori I de la CSM-CSŞ Reşiţa au făcut o treabă excelentă la Campionatele Naţionale, competiţie desfăşurată la Piatra Neamţ.

Municipiul de pe Bârzava a avut patru reprezentanţi la naţionalele din Moldova, trei dintre ei reuşind să vină acasă cu medalii. Alfred Loba a spart gheaţa şi a devenit pentru prima dată campionul României la 96 kg. Vlad Caraş s-a simţit şi el foarte bine pe salteaua de la Piatra Neamţ, adjudecându-şi al cincilea titlu de campion naţional, la 120 kg. Acesta l-a învins în finală pe colegul său de club, Constantin Dănilă, care s-a mulţumit anul acesta doar cu medalia de argint.

,,Dănilă e în primul an de juniorat şi a participat cu invitaţie. El nu a fost calificat la această competiţie, dar a primit invitaţie şi iată că a luptat în finală. E campion de cadeţi anul trecut şi e cel mai mic dintre cei patru. Am reuşit să corectăm toate greşelile făcute la începutul anului şi pot spune că s-a depăşit pe sine. E un semn că luptele n-au murit, suntem pe un drum ascendent”, a declarat antrenorul Adrian Dacica.

Al patrulea reprezentant al Reşiţei, Cristian Bodron, a ocupat locul cinci la categoria 96 kg. ,,Sunt rezultate foarte bune, datorită cărora am ocupat primul loc la cluburi şi asociaţii sportive”, a mai spus antrenorul emerit.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/