Prima lopată de nisip a fost aruncată astăzi, pe locul unde se va construi cea mai nouă fabrică din Reșița. Este vorba de compania nemțească EMZ-Hanauer din Nabburg, furnizor pentru piața mondială de electrocasnice mari.
Cu un start de aproape 200 de locuri de muncă și cu planuri de viitor ce vizează un target de până la 500 de joburi, reșițenii și nu numai, pot răsufla ușurați, pentru că de acum au încă o variantă ajutătoare și speranța că orașul va renaște, iar tinerii se vor întoarce acasă, așa cum a menționat și primarul Ioan Popa, cel care a făcut posibilă această investiție, în municipiu.
„Nu vorbim în acest caz de automotive, de manoperă repetitivă, ci de o manoperă inteligentă ce lucrează cu roboti industriali și sunt convins că împreună vom reuși să recrutăm resursă umană de calitate, poate chiar reșițeni care sunt plecați la Timișoara, în alte locuri sau chiar în țări străine.”
EMZ-Hanauer a demarat deja lucrările pentru noile hale, iar deschiderea porților este planificată pentru primăvara anului viitor, pe cei aproximativ 3000 m² de spațiu nou de producție pentru piața europeană.
Președintele companiei germane Thomas Hanauer și vice-președintele financiar Andreas Weidmüller, prezenți și ei astăzi la Reșița, împreună cu noul director general român, Daniel Olaru, s-au arătat mai mult decât entuziasmați de noile planuri, în pofida situației globale precare, resimțită pe toate planurile:
„Este un business de familie și din acest punct de vedere, indiferent de cât de mare este firma, întotdeauna îi tratăm pe cei cu care colaborăm ca o familie. În urmă cu un an am venit la Reșița unde ne-am simțit foarte bine, unde am avut un sentiment de liniște și unde am găsit un oraș care are o viziune și o strategie de dezvoltare pe mai departe. Mulțumim domnului primar și întregii echipe de proiectare, cei care au făcut posibil acest lucru și care ne-au asigurat, la vremea respectivă, că într-un an, va fi totul gata pentru demararea lucrărilor” – Președintele companiei germane Thomas Hanauer.
„Piața forței de muncă de aici este practic goală din cauza numeroaselor investiții în zona ale companiilor internaționale”, spune vice-președintele Operational Veit Schmucker. România este membră a Uniunii Europene, are o veche tradiție industrială și oferă angajați bine pregătiți. Mecanici, electricieni, ingineri de calitate, personal de logistică și de producție vor realiza, pentru EMZ-Hanauer în Reșița, produse inovatoare pentru piața europeană, din primăvara anului 2023.
Cu locații în Mexic, China și desigur cu baza în Germania și cu un total de 1600 de angajați, toate componentele produse de companie se regăsesc în electrocasnicele din brandurile cele mai importante din lume, iar acum povestea continuă și la Reșița, o investiție a cărei valoare este de 13 milioane euro.
În prima etapă, se vor construi aproximativ 4900 m² de hale noi pentru producție, depozitare și birouri, din care 3000 m² pentru zona de producție. Numărul locurilor de muncă va crește progresiv în funcție de evoluția comenzilor. În momentul de față nivelul comenzilor existente și estimările indică o creștere în continuare a vânzărilor, ceea ce va duce automat la un număr de 500 de locuri de muncă pentru Reșița.
EMZ-Hanauer este un furnizor pentru piața mondială de electrocasnice mari. La Reșița vor fi produse componente și sisteme pentru aparate electrocasnice precum încuietori și sisteme de blocare a ușilor, module LED și senzori, sisteme integrate și acumulatoare electrice. Pe aceste segmente, EMZ este liderul pieței mondiale și furnizează componente și sisteme ce vor fi integrate în mașini de spălat vase, mașini de spălat rufe, uscătoare de rufe si frigidere, fabricate de importanți producători din domeniu precum Electrolux, Whirlpool, Bosch/Siemens, Miele, Liebherr, Samsung, GE și Haier.