Reșițeanul responsabil, premiat

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

În urma colectării din acest sfârșit de săptămână de electrocasnice și electronice învechite, la sediul Primăriei Reșița s-a organizat o tombolă pentru cetățenii ce au binevoit să își scoată vechiturile din casă.

Un număr de 13 premii au fost stabilite pentru tombola de astăzi a căror participanți au fost cetățenii responsabili ce și-au lăsat câte un aparat electric nefolositor la centrele de colectare organizate pe raza orașului. Reprezentantul RoRec, Florin Glava, este mulțumit de cum au decurs lucrurile și de câtă lume s-a hotărât să își aducă aparatele vechi la centre. „S-au adunat aproximativ patru tone, mulțumitor în ceea ce ne privește. Vrem să stabilim lunar o zi în care populația să poată să aducă electronicele și electrocasnicele într-un centru de colectare. Totul se va face pe baza unui număr de telefon la care cetățenii pot suna și noi vom colecta aparatele gratuit de la domiciliul acestora”, a declarat Florin Glava.

DSC_0625

promovare banner maxagro

Primarul orașului, Mihai Stepanescu, este de părere că încet, dar sigur reșițenii învață să se civilizeze și să respecte regulamentul, acela că nu au voie să arunce la gunoi astfel de aparate voluminoase. Speranța edilului-șef este că această colectare și cele ce urmează vor reuși să conștientizeze cetățenii de importanța centrelor de colectare. „La noi în municipiu s-au desfășurat activități de colectare de electronice și electrocasnice. Au fost centre de colectare stabilite de comun acord, mai sunt și câteva pasagere, dar cert este că reșițenii au participat la acțiune, iar acele premii vor răsplăti acest efort și important este faptul că am conștientizat că este bine să strângem organizat și civilizat aceste deșeuri. Cert este că nu se mai aruncă așa cum se arunca, există centrul de colectare, am putut să informăm cetățenii prin intermediul mass-media și rezultatele sunt mult, mult îmbunătățite”, a declarat acesta.

La fel de mulțumiți au fost și cetățenii care au participat și la alte ediții de colectare. „Sunt câștigătoarea de anul trecut a acestei campanii, am câștigat un frigider în urma tombolei și vreau să mulțumesc Primăriei și RoRecului pentru aceste campanii ce sunt făcute pentru a ajuta oamenii nevoiași. Noi ducem aparatele de care ne pare rău să le aruncăm și le strângem în casă. Am avut probleme cu frigiderul primit, însă dânșii au fost operativi și mi l-au schimbat imediat”, a declarat o reșițeancă.

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/