Vești bune pentru părinți, după ce consilierii locali reșițeni au aprobat în ședința ordinară de astăzi predarea către Compania Națională de Investiții a amplasamentului pe care urmează să se construiască în municipiul de pe Bârzava o creșă nouă.
Unitatea va fi ridicată în zona Intim, lângă Grădinița cu Program Prelungit „Riki – Priki”, acolo unde administrația locală a identificat o suprafață de teren de 2.600 de metri pătrați, care corespunde cerințelor celor de la Compania Națională de Investiții. Potrivit proiectului, viitoarea creșă va avea patru grupe, a câte zece copii, iar de construcția propriu-zisă se va ocupa Compania Națională de Investiții. La final, obiectivul va fi predat, la cheie, Primăriei Reșița. „Avem totul pregătit! Suntem în etapa a doua, cea în care transmitem toate documentele licitate de CNI, iar astăzi s-a votat și predarea amplasamentului către Companie.”, a declarat Liliana Dacica, şeful Direcţiei Generale Învăţământ, Cultură, Tineret, Sport şi Culte, din cadrul Primariei Reşiţa.