Reșița se extinde! Civilizația a ajuns și pe dealurile din zonă!

Proprietarii de terenuri și imobile de pe dealurile de la ieșire din Reșița spre Caransebeș pot răsufla ușurați, pentru că s-au început lucrările de extindere a rețelei de distribuție a energiei electrice.

Chiar dacă au ceva de mers până în centrul orașului, se pare că tot mai mulți reșițeni optează să-și ridice casa sau chiar sedii de societăți comerciale în zonele lăturalnice ale Reșiței. Aproape toate dealurile de la ieșire din municipiu sunt brăzdate de câte-un imobil sau teren proprietate privată.

Tocmai de aceea, nevoia extinderii rețelei de energie electrică și spre aceste zone era una urgentă. Astfel, Enel s-a mobilizat, mai ales în urma nenumăratelor cereri primite de la proprietari.

Energia electrică în zonă, aflată într-o dezvoltare tot mai rapidă, nu va aduce beneficii numai proprietarilor bucuroși că se aliniază civilizației. Odată introdusă, această utilitate va crește considerabil gradul de interes pentru dezvoltarea zonei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/