Reșița se dezvoltă, dar nu cu bani din buzunarul Luminiței Jivan sau al Vioricăi Dăncilă! Nu, cu finanțările acordate de Guvernul PSD!

Primarul Nelu Popa a luat foc și a șters de pe lista realizărilor cu care a tot ieșit în ultima vreme în fața reșițenilor șefa PSD Caraș-Severin, Luminița Jivan, o mulțime de investiții care s-au făcut sau urmează să se facă în municipiul de pe Bârzava. 

Social-democrații cărășeni, în special Luminița Jivan și Ionuț Chisăliță, au desființat adminstrația reșițeană din ultimii trei ani și jumătate susținând că în urma lui Nelu Popa se vede prea puțin, iar ceea ce se vede oricum se datorează altora. În special guvernelor PSD care n-ar fi ținut cont de coloratura politică a primarului Reșiței!Popa a răbufnit astăzi, într-o conferință de presă. „Luminița Jivan a facut câteva afirmații, ca să nu zic alegații, legate de ce a făcut marele PSD sau Guvernul PSD pentru resițeni. Aș vrea să-mi manifest indignarea. A transmis doamna Jivan că Guvernul PSD a dat reșitenilor bani prin PNDL 1 și PNDL 2. În primul rând, banii pe care îi gestionează o primărie sau un guvern sunt banii adunați din cotizațiile cetățenilor și ai companiilor, nu sunt bani pe care îi aduce doamna Jivan de acasă, nici doamna Dăncilă, de acasă din Teleorman, sunt bani pe care tot contribuabilii reșițeni, români, îi aduc la bugetul de stat!”, și-a început Nelu Popa raidul. 

Edilul-șef a luat apoi fiecare proiect în parte amintit de Luminița Jivan și trecut pe lista realizărilor social-democrate. Drumul spre Secu și drumul de legătură cu unitatea militară, mai întâi. „Nu s-a întamplat nimic trei ani! Drumul de Secu l-am desțelenit eu personal, găsind la Primăria Reșița o evaluare facută de Romsilva, în care ar fi trebuit ca Reșita să plătească 7 milioane de lei ca să dăm drumul unui proiect de 3,5 milioane lei. Cei dinaintea mea nu au cunoscut legislația, administrațiile publice nu plătesc la stat la schimburi de teren cu Romsilva în cazul în care se realizează niște obiective de interes public. Am reușit să facem această investiție prin tenacitate și prin inteligență!”, a subliniat Popa. 

Toate proiectele pe PNDL 2 le-au făcut angajații Primăriei Reșița, iar grădinița de la Poliție se afla în conservare de zece ani, a atras atenția primarul. „Nu pot să-și atribuie doamna Jivan și PSD lucruri făcute de alții! Îi spun public, să-i fie rușine! O mulțime de proiecte au fost realizate de echipa noastră din Primăria Reșița, de Grațian Dobre, de Sorin Dumitru, de toți cei 18 angajați de la proiecte europene în ultimii doi ani prin munca lor efectivă, dar și le-a asumat Luminița Jivan! Este incredibil cu câtă lejeritate s-a mințit pe tema asta. O sfătuiesc pe doamna Jivan să nu continue în maniera asta pentru că nu va avea viață lungă în politică!”, a adăugat primarul Popa. 

Șefa PSD Caraș-Severin n-a rămas fără replică. Ba dimpotrivă, spune că va aduce în fața reșițenilor un braț de contracte de finanțare care poartă semnăturile miniștrilor PSD! „Eu nu am spus niciodată că am adus bani de la mine de acasă pentru proiectele implementate în Reșița. Am vorbit despre proiectele în care m-am implicat personal sau au făcut-o colegii mei și despre proiectele finanțate în guvernările PSD, despre contractele semnate de primarul Popa cu miniștrii PSD. Să ne spună dumnealui cu cine a semnat contractele, nu cumva cu reprezentanții Guvernului PSD?! Să vedem câte contracte va semna de acum încolo, cu miniștrii PNL!”, a comentat Luminița Jivan. 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/