De luna viitoare, în municipiul de pe Bârzava, va funcționa o piață volantă, la care vor avea acces doar producători locali.
În ședința de astăzi, aleșii locali au aprobat acordul de colaborare încheiat între municipalitate și Piețe Reșița SRL, în vederea organizării unei piețe volante în oraș. Aceasta va fi amenajată pe Strada Nicolae Titulescu, pe amplasamentul fostei piețe agroalimentare din Lunca Pomostului și va fi deschisă la final de săptămână, duminica, între orele 9.00 și 14.00.
Ideea reînființării pieței volante la Reșița aparține primarului Ioan Popa, care își dorește să încurajeze astfel producătorii locali și micile afaceri private. „Împreună cu colegii de la Piețe SRL am decis ca, începând din luna aprilie, să dăm drumul unei piețe volante în Luncă. Eu mi-aș dori să fie un model de piață, care să crească atât de mult încât să fim obligați, la un moment dat, să închidem vreo stradă acolo, sau să mutăm locația. Încurajăm împreună inițiativa privată și micile afaceri din domeniul lactate, brânzeturi, carmangerie, și nu numai. Avem câțiva producători locali pe care și eu îi cunosc, Oana Frențiu de la Carașova, mai avem un tânăr de la Anina care face agricultură ecologică, dar sunt producători și la Oravița, Soceni și Ezeriș, și pe toți aș vrea să-i văd în fiecare duminică în piață. Sper să vină și reșițenii în număr mare, să se bucure de acest gen de activitate comercială, și, de ce nu, să înțeleagă că a consuma un produs local poate să genereze beneficii pe mai multe planuri.”, a explicat primarul Ioan Popa.
Pieţe volante au mai funcţionat pe raza municipiului în urmă cu mai mulți ani, în diverse locaţii, iar cele sezoniere se organizează, periodic, în Parcul Tricolorului din Govândari.