FOTO: Reșița, surprinsă în momente de vis!

Pasionații de fotografie și-au luat aparatele pe umăr și au reușit să surprindă orașul de la malul Bârzavei și împrejurimile lui în cele mai de poveste ipostaze.

Pentru că orice lucru privit din unghiul potrivit și cu lumina potrivită poate fi transformat într-un moment de magie, și orașul reșițenilor poate crea atmosfere de basm pline de farmec pentru cei care au ochi să privească. Așa se face că un fotograf din Reșița, pe nume Ciprian Floare, a luat în obiectiv puncte din Reșița pe care le-a valorificat și le-a transformat în ipostaze frumoase.

Reșița, aflat între dealuri, oferă multe puncte înalte de unde panorama este de vis. Când pasiunea se împletește cu îndemânarea, acele priveliști pot fi imortalizate și valorificate la adevărata valoare. Pentru fotograful Ciprian Floare pasiunea a fost moștenită de la tatăl său. Arădean de loc, fotograful s-a îndrăgostit de priveliștea județului și a hotărât să se stabilească în Reșița, orașul pe care l-a fotografiat în toate momentele lui, de la vară la iarnă și de la noapte la zi.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157639912555584″]

Pasiunea pentru fotografie este o moștenire de familie. Am «primit-o» de la tatăl meu și mă însoțește de la vârsta de 14 ani, atunci când am primit primul meu aparat foto, un Zenit TTL. Sunt arădean, dar am ajuns și am rămas aici atras în primul rând de frumusețea județului și de potențialul orașului în care cred chiar și acum, când orașul nu trece prin cea mai bună perioadă”, a declarat acesta pentru Express de Banat. Ciprian Floare „vânează” emoția și frumusețea oamenilor și locurilor pe care le întâlnește și încearcă să le transmită mai departe celor care privesc fotografiile. Tocmai de aceea, petrece foarte multe ore în natură ca să surprindă cât mai multe momente frumoase. „Mi-a plăcut foarte mult cum a fost împodobit orașul anul acesta, așa că am petrecut serile cu aparatul în mână. Un loc aparte îl are fotografia peisagistică. Acesteia îi dedic cea mai mare parte din timp, lucru deloc întâmplător, având în vedere că avem un județ cu locuri uimitoare”, mai adaugă fotograful.

Arădeanul povestește că ceea ce l-a impresionat cel mai mult a fost calea ferată Anina-Oravița, pe care o consideră o parte din istoria și identitatea Banatului, ale cărei peisaje rivalizează cu cele din Elveția și Austria. „În momentul de față lucrez la un album pe care l-am realizat astă toamnă și pe care vreau să îl distribui pe toate site-urile de profil, încercând să dau o mână de ajutor celor care încearcă să salveze Semmeringul Bănățean”, încheie Ciprian Floare.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/