Absența consilierilor județeni ai PSD a fost „răsplătită” prin luarea banilor care au fost alocați inițial Reșiței și redirecționarea lor către alte orașe şi comune din Caraș-Severin. Președintele Consiliului Județean, Sorin Frunzăverde, a motivat decizia și prin suma fabuloasă care se adună la bugetul Reșiței în fiecare an.
Ședința de Consiliu Județean s-a încheiat în urmă cu câteva momente. Aleșii social-democrați anunțaseră încă de ieri că vor lipsi de la plen, declarându-se nemulțumiți de modul în care a fost structurat bugetul din cota de 20% din sumele defalcate din TVA și din cea de 18,5% din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru susținerea programelor de dezvoltare locală. Decizia lor comună a fost să nu se prezinte la ședința ordinară, gest criticat de democrat-liberali.
„Reșița a fost privată pentru că PSD a dat dovadă de dezinteres”, a spus liderul mini parlamentului cărășean, Sorin Frunzăverde. În plus, pe seama absenței lor, președintele Consiliului Județean a venit cu o propunere care afectează orașul: cei 500.000 de lei programați inițial pentru municipiul de pe Bârzava au fost repartizați altor localități. „150.000 de lei merg la Bocșa, pentru că acolo sunt proiecte și vor mai veni și altele, 50.000 la Berzovia, iar câte 100.000 de lei vor ajunge la Oravița, Moldova-Nouă și Oțelu-Roșu pentru că au venituri mici”, a spus președintele Consiliului Județean. În plus, acesta a făcut referire la încasările efective pe care le-a avut la buget orașul de pe Bârzava. „La Reșița, vorbim despre un buget realizat de 100 de milioane de lei. La aceștia se adaugă încă 20 de milioane de euro ce vin din fonduri europene și alți 5,3 milioane de lei proveniți dintr-un credit pentru borduri și străzi”, a adăugat Sorin Frunzăverde.
Ce spune edilul-şef al Reşiţei
Potrivit municipalităţii reşiţene, cei direct afectaţi sunt locuitorii oraşului. „Îmi exprim amărăciunea, nemulţumirea şi stupefacţia vis-a-vis de modul în care s-au împărţit banii. Iată că este posibil ca al doilea an consecutiv Reşiţa să nu primească banii pe care îi merită, adică cei proveniţi din împărţeala cotei de 20% din sumele defalcate din TVA. Mă întreb dacă nu au mustrări de conştiinţă consilierii judeţeni atunci când trec printr-o Reşiţă cenuşie, cu gropi în asfalt. Nu le înţeleg criteriile subiective şi politice”, a spus edilul-şef al oraşului, Mihai Stepanescu. În plus, primarul a subliniat faptul că cele 100 de milioane de lei pe care le amintea preşedintele Consilului Judeţean ar putea fi realizate, dar nu este sigur că banii vor şi ajunge în buget. „Nu înţeleg de ce o astfel de instituţie cum este Consiliul Judeţean se erijeazeajă într-una de tip vamă şi împarte banii după criterii neînţelese”, a adăugat Mihai Stepanescu.