Administraţia publică locală a dat-o rău de tot în bară cu fotbalul. După ce a înfiinţat şi a desfiinţat în Valea Domanului o grămadă de echipe în ultimii zece ani, după ce le-a dat la picioare celor de la Gloria şi Muncitorul, pe primii lăsându-i doar cu câţiva juniori, iar pe ceilalţi obligându-i să fugă la Lupac, acum se pregăteşte să pună punct şi proiectului Metalul. Iniţiat, cu mare tam-tam, doar cu doi ani în urmă!
Reprezentanţii Primăriei Reşiţa şi ai Consiliului Local, pe de o parte, şi Cătălin Rufă, pe de alta, nu sunt în stare să găsească o soluţie pentru ca echipa de fotbal din Valea Domanului să-şi continue activitatea în condiţii normale. După discuţii interminabile şi hârtii plimbate săptămânal între Reşiţa şi Bucureşti nu s-a ajuns la nicio concluzie. S-a trecut în schimb la ameninţări şi ironii!
Diferendul dintre administraţia locală şi Rufă se va soluţiona cel mai probabil în instanţă, miza fiind sumele uriaşe pe care Reşiţa are toate şansele să i le plătească bucureşteanului. Patronul rosso-nerilor nu cere nimic altceva decât respectarea contractului de asociere dintre cele două părţi, a tuturor celor stabilite iniţial. Primarul Stepanescu s-a sucit însă, nu mai e de acord ca municipalitatea să finanţeze cu un miliard în fiecare lună fotbalul din Valea Domanului. Vrea să reducă bugetul la doar 6 miliarde de lei vechi anual, buget cu care e aproape imposibil să supravieţuieşti în Liga a II-a. Cel mai probabil, cu un astfel de buget, Metalul s-ar duce în al treilea eşalon.
Urmare a adresei trimise de Rufă consilierilor locali, Primăria Reşiţa a trimis astăzi următorul comunicat de presă: „În data de 13 iulie, la sediul administraţiei publice locale, s-au purtat discuţii între reprezentanţi ai Primăriei şi Consiliului Local Reşiţa şi acţionarul CS Metalul Reşiţa, Rufă Edmund Cătălin, în prezenţa tatălui acestuia, care ocupă funcţia de administrator al clubului ce activează în Liga a II a de fotbal.
După o atentă evaluare, propunerea autorităţii locale, atât din punct de vedere financiar, cât şi administrativ a fost şi rămâne înjumătăţirea sumei acordate de Consiliul Local Reșița pentru un an competiţional. Mai mult decât atât, se asigură asistenţa medicală, baza sportivă, posibilitatea de achiziţionare a pachetului majoritar de acţiuni, deci posibilitatea ca CS Metalul să îşi continue activitatea în cele mai bune condiții în Valea Domanului.
În data de 17 iulie, la Registratura Generală a Consiliului Local Reșița a fost înregistrată propunerea patronului CS Metalul Reșița. În data de 20 iulie i s-a răspuns cu o altă adresă, care să întărească punctul de vedere inițial, solicitându-se ca pentru anul competițional 2015-2016 să se încadreze în suma înaintată, respectiv 600.000 lei. În ceea ce privește contractul cu Instituția Publică Clubul Sportiv Municipal – Școlar Reșița, se amintește faptul că acesta nu a fost denunțat, fiind încheiat pe 1 an de zile, din august 2013 până în august 2014, singura înțelegere legată de grupele de juniori fiind cea stipulată în acel contract, care de aproximativ un an de zile a încetat prin ajungerea la termen, iar în ceea ce privește promovarea, Primăria Municipiului Reşiţa își rezervă dreptul de a fi rezervată, în condițiile în care încă din anul 2013, de la debutul parteneriatului, tot se atacă promovarea”.
În aceste condiţii, meciurile se vor muta, cel mai probabil, din Valea Domanului, în sălile de judecată!
Moș Crăciun alb-violet a fost, sâmbătă, la bordul vaportului Pelican. A adus bucurie pentru 50 de copii care au avut ocazia să se plimbe pe Canalul Bega. Micuții din...
Victimele Revoluției din Decembrie 1989, comemorate la Reșița
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281
rufa sa puna el diferenta doar este actionar majoritar. rufa in calitate de actionar majoritar sa aduca sponsorizari , vor veni drepturi din tv si uite cateva variante de a se face rost de bani.
Parerea mea personala este ca echipa trebuie cumparata de primarie si mai terminati cu circoteca care intra in 3 ani curand.
LUCRUL AMESTECAT MIROASE TOTDEAUNA A RAHAT!NU POT INTELEGE DE CE ESTE NEVOIE DE RUFA IN PARTENERIAT CU NOI SA AVEM ECHIPA DE LIGA 2 IN RESITA.
daca el vrea sa renunte contra unei sume la parteneriat, foarte bine cumparam si ne reorganizam incat sa fie bine in final.