Reșița modernizează 8 colegii și licee, 6 școli gimnaziale și 7 grădinițe!

popa ioan

Nelu Popa îl liniștește pe prefectul Ioan Dragomir, îngrijorat de faptul că mai multe unități de învățământ din Reșița nu ar fi pregătite pentru începerea noului an școlar.

Potrivit situației transmise Prefecturii de fiecare școală în parte, sunt astăzi încă în lucru peste 20 de clădiri. Cele mai multe, în Reșița. Pentru a nu se crea confuzii și ca nu cumva să înțeleagă cineva că unii elevi nu vor avea unde începe noul an școlar, primarul Nelu Popa a explicat: „Cele 12 școli/grădinițe menționate în tabel sunt în proiecte de modernizare pe fonduri europene, proiecte derulate de Primăria Reșița! Domnului prefect Dragomir îi transmit să stea liniștit, Reșița modernizează în acest ciclu financiar (2014-2020) 8 colegii și licee, 6 școli gimnaziale și 7 grădinițe, unele dintre ele neatinse de modernizări/reparații de 50 de ani!”

La toate școlile și grădinițele aflate astăzi în proces de modernizare s-au găsit soluții de permutare a copiilor, a mai precizat primarul Popa. „Nu există nicio problemă pentru copii. Noi nu aveam ce căuta în lista respectivă, în unitățile noastre școlare nu se fac lucrări de reparații curente pe timp de vacanță, noi modernizăm complet școlile și grădinițele noastre.”, a adăugat edilul-șef.

CITEȘTE ȘI:

Tensiuni în prag de an școlar! Prefectul de Caraș-Severin: „Conducerea ISJ nu a ieșit din modul de lucru în pandemie”

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/