Bulevardul Republicii, una dintre cele mai circulate artere ale orașului, înflorește odată cu finalizarea lucrărilor de reamenajare a spațiilor verzi, aflate acum în derulare.
Angajații Direcției pentru Întreținerea și Repararea Patrimoniului Consiliului Local Reșița desfășoară lucrări de reamenajare peisagistică în zona Intim, în dreptul blocului Potcoavă, precum și în sensul giratoriu. Se refac aleile către spațiile comerciale și scările de bloc, și se plantează arbuști ornamentali și plante perene.
„După ce finalizăm aici, ne mutăm în Micro 3 și Micro 4. Bineînțeles, de-a lungul Bulevardului Republicii, lângă blocuri. Plantele sunt achiziționate în urma vizitei pe care am făcut-o în Austria, împreună cu domnul primar, în primăvară. Ultimul transport sosit ne este suficient pentru amenajarea întregului bulevard, dar și să finalizăm Calea Timișoarei și zona Triaj. După ce se încheie lucrările la tramvai, intrăm și pe Bulevardul Revoluția din Decembrie. Dar acolo nu sunt spații mari. Și ne vom apuca în curând și de amenajarea sensului giratoriu de la Rogge, unde va fi ceva deosebit, sigur le va plăcea reșițenilor”, a declarat Daniel Călin, șeful Direcției pentru Întreținerea și Repararea Patrimoniului Consiliului Local Reșița.