Reşiţa îşi măreşte familia. Se înfrăţeşte cu francezii

Oraşul Reşiţa va sărbători în mai puţin de două săptămâni 20 de ani de prietenie cu oraşul Caen din Franţa, prin semnarea actului de înfrăţire a celor două localităţi. O delegaţie sportivă din Caen a ajuns astăzi la Reşiţa şi va rămâne în oraş câteva zile.

Între cele două localităţi există o prietenie foarte strânsă, de peste 20 de ani. De-a lungul timpului au existat multe întâlniri între reprezentanţii Reşiţei şi ai oraşului Caen. De altfel, au fost organizate şi peste 20 de întrevederi cu caracter sportiv. La fel este şi întâlnirea de acum, care are ca temă relaţiile internaţionale, pentru că acest schimb sportiv coincide cu semnarea înfrăţirii.

O delegaţie condusă de viceprimarul din Caen şi alcătuită din formaţia de tineret a echipei de fotbal şi conducerea clubului sportiv al oraşului a ajuns la Reşiţa şi va ramâne până la sfârşitul săptămânii. În acest timp vor fi organizate mai multe acţiuni. Acestea vor debuta astăzi la ora 16:30, cu un meci de fotbal amical între echipele de juniori ale celor două localităţi.

Astăzi am avut onoarea să fim oaspeţii unei delegaţii importante din Caen. O echipă de tineri de la clubul de fotbal de acolo va juca o serie de meciuri amicale cu echipele similare din Reşiţa. Am discutat cu această ocazie şi despre o serie de proiecte importante care se vor concretiza, cel mai probabil, după semnarea înfrăţirii”, a declarat edilul-şef al Reşiţei, Mihai Stepanescu.

În afara acţiunilor sportive, delegaţia va participa şi la acţiuni culturale, dar va vizita și Centrul de Zi “Maria”, acolo unde va face şi o mică donaţie.

“Mă bucur foarte mult că mă aflu astăzi aici şi duc responsabilitatea transmiterii salutului domnului primar şi de a însoţi delegaţia tinerilor sportivi care se află la Reşiţa, acum, în preajma serbării a 20 de ani de prietenie care se vor concretiza la Caen prin semnarea actului de înfrăţire, ocazie cu care vom putea întări mai mult relaţia de prietenie care leagă cele două oraşe”, a declarat viceprimarul din Caen, Claudine Maguet.

Săptămâna viitoare, o delegaţie din Reşiţa va pleca în Franţa pentru a concretiza mult-discutata înfrăţire. În acest fel se va sărbători relaţia de prietenie care leagă cele două localităţi de atât de mult timp.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/