Reșița, în programul internațional KineDok! Cinematograf în aer liber la Universitatea „Eftimie Murgu”!

Începând de săptămâna viitoare, curtea Universității „Eftimie Murgu” se va transforma lunar în cinematograf. Și asta pentru că, prin intermediul Muzeului Cineastului Amator, Reșița va intra în programul internațional KineDok.

Universitatea „Eftimie Murgu” și Muzeul Cineastului Amator din Reșița aduc filmul documentar în centrul atenției. Orașul intră în KineDok, program internațional de distribuție alternativă de film documentar demarat în 2015 de Asociația One World Romania. În cadrul celei de-a treia ediții, 16 documentare incitante vor fi proiectate în peste 25 de spații neconvenționale din fiecare țară participantă la program: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația, România, Polonia, Norvegia și Bulgaria.

„O parte importantă din misiunea KineDok este de a merge în orașele mici și de a folosi spiritul local al galeriilor sau al altor locuri populare. Aceste locații oferă o alternativă pentru întâlnirea dintre filmul documentar și public și creează o atmosferă intimă în care vizionarea și dezbaterea unor probleme curente, alături de regizori și experți, devine o experiență”, anunță Universitatea „Eftimie Murgu” printr-un comunicat de presă.

Primul film care va fi proiectat în curtea universității reșițene este documentarul norvegian „Plimbare sub clar de lună cu bunicul”, în regia lui David Alræk, programat pentru sâmbătă, 29 aprilie, la ora 21.00. În cazul în care vremea nu va fi favorabilă, proiecția se va realiza în interior.

Prin intermediul programului internațional, reșițenii vor putea viziona lunar câte un film documentar în aer liber, după cum urmează:

Plimbare sub clar de lună cu bunicul – 29 aprilie
Doar o răsuflare – 20 mai
Cinema, Mon Amour – 8 iunie
Turism! – 8 iulie
Copiii lui Cain – 30 septembrie
Ceață peste râu – 7 octombrie
Ordine de sus & Aceia – 18 noiembrie
Cambridge – 9 decembrie

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/