CSM Școlar, echipa galeriei, a învins astăzi, în ultima etapă a Ligii a IV-a de fotbal, în meciul decisiv pentru desemnarea campioanei județului și, totodată, a reprezentantei Caraș-Severinului la barajul de promovare în eșalonul trei al fotbalului românesc, cu scorul de 2-1 (1-1), Voința Lupac.
Rosso-nerii aveau trei puncte avans înainte de meciul de astăzi, dar Lupacul se baza pe victoria din meciul tur, scor 1-0, și pe golaverajul superior. Trupa lui Boșco Vișatovici era totuși obligată să câștige în Valea Domanului pentru a se încorona campioană, în timp ce băieților lui Leo Doană le-ar fi fost suficient și un meci egal.
Școlarul a tremurat serios înainte de meciul decisiv, iar pentru a maximiza șansele la victorie ale echipei sale, Doană a mutat partida de pe sinteticul pe care a jucat aproape întreg sezonul pe Stadionul Mircea Chivu. Tehnicianul a mizat pe faptul că pe o suprafață de joc mai mare fotbaliștii din Lupac vor ceda fizic la un moment dat, iar socotelile i-au ieșit la finele celor 90 de minute. Reșițenii au suferit însă mult până să joace hora campionilor. Lupacul a deschis scorul în minutul 13 și a provocat stupoare în rândul fanilor reșițeni care cred că Școlarul poate continua tradiția fotbalului reșițean la un nivel mult mai înalt decât Liga a IV-a. După primirea golului, reșițenii au ieșit la joc și au apărut și destule situații favorabile. Bara s-a opus în două rânduri golului, dar chiar și așa rosso-nerii au reușit să egaleze până la pauză. E drept, după o fază controversată, oaspeții cerând vehement fault la portar.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157669159601911″]
În partea secundă, Școlarul a profitat de căderea fizică a Lupacului, care nu a avut forța necesară să alerge după golul doi. Nu înainte însă ca mai mulți spectatori să-i apostrofeze pe jucătorii lui Doană. Și asta, pentru că preferau să conserve un rezultat de egalitate în loc să forțeze o victorie dătătoare de speranțe pentru barajul de promovare. Liuba, jucător cu meciuri în Liga a II-a, a inventat imediat o pasă cu exteriorul, Beloescu a țâșnit la timp și a încheiat conturile cu o execuție simplă.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157669159571141″]
CSM Școlar a câștigat meritat după raportul ocaziilor, scorul putea fi chiar mai mare, dar jocul nu a convins pe nimeni. Singurul motiv pentru care fanii speră la Liga a III-a este adversarul, cel mai slab dintre toți pe care îi putea întâlni campioana Caraș-Severinului, după cum vorbesc specialiștii din fotbalul nostru.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157666972084584″]
„A fost un joc foarte greu, după cum m-am așteptat, dar îmi felicit băieții pentru atitudinea de care au dat dovadă. Jocul nu a fost cel așteptat, dar, încă o dată, rămâne rezultatul și atitudinea băieților pe care, pe această cale, îi felicit. Felicit și conducerea și pe domnii de la primărie. Îi mulțumim actualului primar, domnul Ioan Popa, că a fost alături de noi din momentul când a câștigat alegerile: a venit la băieți și i-a încurajat, ne-a promis că o să fie alături de noi dacă vom promova. Și pe această cale țin să-i mulțumesc în numele băieților. Atmosfera a fost frumoasă. Fotbalul reșițean suferă, din păcate, de când am retrogradat noi din Divizia A, dar sperăm că acesta este un nou început de drum, de la Divizia C, B și, să sperăm A, în câțiva ani”, a declarat Leo Doană.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157669530940416″]
Prima manșă a barajului de promovare în Liga a III-a va avea loc pe 18 iunie, în Mehedinți, iar returul este programat pe 25 iunie, în Caraș-Severin. Adversara rosso-nerilor este Pandurii Cerneți.