Reșița atrage bani direct de la Bruxelles: „Ne gândim la transport ecologic!”

Modul în care Ro-a-Tir își face datoria față de călători a dus la avertismente și amenzi din partea Primăriei Reșița. Acum, că sunt disponibile sume fabuloase de bani în capitalul Uniunii Europene, administrația locală se gândește să aplice proiectele direct la sursă.

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu le-a prezentat primarilor din Caraș-Severin oportunitățile de finanțare, disponibile direct de la Comisia Europeană.  „Am discutat cu primarii despre proiectele dânșilor. Îi vom îndruma în a iniția un dialog cu Comisia Europeană pentru a obține finanțare. Există multe oportunități. Există posibilitatea de a finanța iluminatul public prin energie regenerabilă sau posibilitatea de a finanța tot ceea ce înseamnă ideea de schimbare a transportului public local ori proiecte care permit crearea de locuri de muncă. Am prezentat aceste oportunități pentru că sunt membru în Comisia Bugete și Comisia Juridică din Parlamentul European”, a declarat, într-o conferință de presă susținută la Reșița, europarlamentarul social-democrat.

În acord cu cele prezentate, edilul-șef al Reșiței, Mihai Stepanescu, a precizat că a discutat cu europarlamentarul în cadrul  unei întâlniri pe care a avut-o separat faptul că municipiul are nevoie de proiecte. Toate acestea au fost aduse în atenția lui Negrescu, iar municipalitatea ia în calcul aplicarea de proiecte direct la Bruxelles.

„Am abordat o serie de proiecte, inclusiv ideea unui transport ecologic la Reșița, pentru că vrem să atragem fondurile directe puse la dispoziție de Uniunea Europeană. În atenția noastră mai este și turismul, pentru că sunt beneficii care pot genera de pe această linie (…) În plus, la cea mai recentă ședință de consiliu local am aprobat realizarea mai multor studii de fezabilitate pentru centrul civic, Grădina Zoologică sau Bazinul de înot 7 Noiembrie. Am aprobat realizarea lor tocmai în această idee, de a găsi ulterior surse de finanțare, a declarat Mihai Stepanescu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/