Reșița a scos Timișoara din Cupa României și i-a băgat pe violeți în ședință publică! [FOTO]

Rosso-nerii au câștigat derbiul Banatului cu ASU Poli, jucat astăzi, în Valea Domanului, cu scorul de 1-0 (1-0), și merg în șaisprezecimile Cupei României, fază a competiției în care intră și formațiile din Liga 1!

Trei înfrângeri consecutive în campionat, după un start excelent de sezon, au pus multă presiune pe umerii fotbaliștilor reșițeni, mai ales în condițiile în care sâmbătă, pe „Mircea Chivu”, vine liderul neînvins al Ligii 2, Turris Turnu Măgurele. Și mai multă tensiune s-a citit însă pe chipului antrenorului Leo Doană, căruia, total nemeritat, unii au început să-i numere zilele pe banca tehnică. A trimis în teren tot ce a avut mai bun, fiind conștient că o victorie în Cupă ar asigura cu totul și cu totul alt moral sâmbătă, în fața echipei lui Dragnea jr. De partea cealaltă, Mugur Gușatu, proaspăt instalat principal al Poli, anunța un meci cu scântei. Și asta pentru că nici violeții nu o duc grozav. Numai că violeții au fost foarte cuminți și total inofensivi. Reșița a dominat categoric prima repriză, a deschis scorul prin Săulescu, în minutul 37, și a ratat în câteva rânduri ocazia de a puncta decisiv.

În partea a doua, mult mai slabă decât prima, Poli a preluat inițiativa, dar doar sporadic a semănat ceva pericol în careul reșițenilor. Mult prea puțin pentru a periclita victoria și calificarea rosso-nerilor. Mugur Gușatu are atât de multe de pus la punct încât nici nu și-a mai făcut timp pentru a participa la conferința de presă, a urcat în autocar și a început să gândească schimbările care să o scoată pe Poli din calculul retrogradării. În schimb, jucătorii au plecat capetele în fața fanilor Viola veniți în număr mare la Reșița. A fost o adevărată ședință publică, în care fotbaliștilor li s-au strigat cuvinte grele pentru că n-ar fi înțeles nimic din bannerul galeriei de pe gard: „Respectați culorile, respectați blazonul, respectați-ne simbolul și mâncați gazonul!”

Doană, în schimb, a răsuflat ușurat. Nu se gândește la viitorul adversar din Cupă, are insomnii din cauza liderului Ligii 2. „Aveam nevoie de această victorie ca de aer pentru că, în ultimele trei etape de campionat, deși am prestat un joc bun, nu am adus niciun punct. Ne-a lipsit aproape jumătate de echipă, dar până la urmă am găsit soluții. Am dominat jocul de azi, adversarul nu și-a creat nicio ocazie, poate doar acele mingi lungi din ultimele zece minute. Aveam emoții să nu ajungem în prelungiri pentru că, sâmbătă, jucăm un meci foarte greu cu Turnu Măgurele, care nu a pierdut niciun meci”, a declarat antrenorul CSM-ului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/