Reprezentanții primăriei Anina s-au ținut de promisiune. Cele 250 de tablete cu internet inclus au ajuns la elevi

Primăria Anina vine în sprijinul elevilor nevoiași. În baza unei analize, administrația publică locală a achiziționat şi distribuit câteva zeci de dispozitive IT cu internet inclus, echipamente menite să-i ajute pe tineri în cadrul cursurilor online, susținute astfel din cauza pandemiei de coronavirus.

„Noi, Primăria Anina, la fel ca alte administrații publice locale din Caraș-Severin și din țară, am luat decizia de a veni în sprijinul elevilor. În urma unei analize reale, am luat decizia, împreună cu colegii consilieri, să achiziționăm un număr de 250 de tablete care să asigure continuitatea cursurilor online în această perioadă. Valoarea totală a achiziţiei a fost de 149.000 lei. Ne dorim ca tinerii de pe raza UAT-ului nostru să-şi poată continua studiile, chiar dacă traversăm o perioadă grea. Este important pentru elevi să parcurgă materia şi să acumuleze bagajul de cunoştinţe necesar, întrucât de acest bagaj se vor folosi pentru a reuşi în viaţă”, a explicat primarul Gheorghe Românu.

Totodată, potrivit edilului-şef, duminică, 29 noiembrie, au ajuns şi dispozitivele IT promise de Ministerul Educaţiei, echipamente care urmează să fie distribuite beneficiarilor în vederea îmbunătăţirii actului educaţional:

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Cu ocazia primului transport de tablete din partea MEC în Caraş-Severin, Anina a beneficiat de un număr de 110 tablete şi alte 40 de camere web. Urmează să mai primim încă 190 de astfel de dispozitive. Deşi contextul epidemiologic îi ţine pe elevi departe de colegi şi dascăli, ne bucurăm că am reuşit să le asigurăm accesul la educaţie. Sperăm să depăşim această perioadă grea, întrucât elevii, pe lângă învăţătură, au nevoie şi de socializare”, a mai adăugat primarul.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/