Reprezentanța Parlamentului European în România, prezentă la Reșița la invitația Nevo Parudimos

În cadrul campaniei apolitice de promovare a participării la vot „Votează pentru viitorul tău”, Asociația Nevo Parudimos a organizat la Reșița, în data de 10 mai, o întâlnire a liceenilor reșițeni cu Mihai Roșioru, reprezentantul Biroului Parlamentului European în România.

Evenimentul a avut loc în incinta Universității Eftimie Murgu din Reșița, sala Aula Magna, și a reunit aproape 100 de elevi de la mai multe licee din oraș.

„Invitatul nostru le-a explicat elevilor prezenți la eveniment rolul Parlamentului European și modul în care acesta funcționează, precum și ce presupun alegerile europene și ce putere de decizie au tinerii prin votul lor. Mihai Roșioru a prezentat în acest sens două filmulețe și a explicat succint cele două subiecte amintite mai sus, invitându-i pe tineri să participle la discuții cu întrebări și curiozități”, informează reprezentanții Nevo Parudimos.

Întâlnirea a fost organizată în cadrul campaniei „Votează pentru viitorul tău”, care are scopul de a promova participarea la vot în rândul tinerilor. Campania se va întinde până pe data de 23 mai și va cuprinde în continuare mai multe sesiuni de teatru stradal susținute de voluntarii internaționali ai asociației (în zilele de 11, 12, 18, 19 mai), o întâlnire cu Reprezentanța Biroului European pentru Cetățeni (16 mai), Treasure hunt cu liceele din oraș (17 mai) și două zile în care se va desfășura competiția de tipul Oxford Debate (21-22 mai).

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/