REPER vrea: Raul Olajos candidat la Primăria Timișoara

Raul Olajos, candidat la Primaria Timisoara
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Raul Olajos, fostul președinte PLUS Timiș, ulterior copreședinte USR-PLUS, ar putea fi candidatul REPER la Primăria Timișoara sau la președinția CJ Timiș. Într-un document transmis conducerii centrale a partidului, echipa de la Timiș explică motivele pentru care își dorește această asociere cu consilierul județean. 

Biroul Național al REPER a aprobat solicitarea Comitetului Politic al REPER Timiș de începere a negocierilor cu Raul Olajos în vederea asumării unei candidaturi fie la Primăria Timișoara, fie la CJT. Totodată, cei din Timiș au primit undă verde și pentru demararea unor negocieri pre-electorale cu alte partide pentru susținerea candidatului REPER.

„Decizia noastră vine în urma unor calcule politice, de potrivire între programele politice ale partidului și al lui Raul Olajos, precum și datorită faptului că percepția electoratului îl asimilează pe acesta partidului pe care îl conduc în județ. Mai mult, cei care au format coloana vertebrală a partidului lui Dacian Cioloș aici, indiferent că discutăm de aleși locali sau județeni, sunt parte a echipei din jurul lui. Ne-au parvenit și nouă rezultatele anumitor sondaje de opinie rulate local, iar acestea ne plasează în jurul pragului electoral. Ținând cont de scorul național pe care REPER îl are acum, diferența rezultă din asocierea cu această echipă. Potențial de creștere există, pentru că 8% din electoratul pe care l-a avut USR-PLUS la precedentele alegeri nu se mai regăsește în ideologia partidului condus de Drulă și, local, de Dominic Fritz. Prin urmare, o asociere cu Raul Olajos și cu echipa lui, ne poate propulsa la un scor cu două cifre. Iar de acolo, orice este posibil, după cum am văzut în 2020.”, a explicat pentru expressdebanat.ro Cristian Răducă, copreședintele REPER Timiș.

cristian raduca, copresedinte reper timis

REPER Timiș va derula propriul sondaj de opinie cu privire la votul din 2024 abia la primăvară, în martie.

CITEȘTE ȘI: REPER Timiș și-a ales conducerea. Între lideri, fostul președinte USR Șag

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

„Am propus ca negocierea să aibă în vedere atât Primăria Timișoara, cât și președinția CJT, pentru a păstra deschise ambele opțiuni, în cazul în care vom ajunge la un consens. Prioritar rămâne postul de primar, pentru că acolo ne indică analizele noastre cele mai mari șanse. În următoarele săptămâni vom avea o serie de întâlniri pentru a ajunge la un consens, pentru că sunt anumite aspecte pe care trebuie să le lămurim. După primele discuții, Raul Olajos își dorește o platformă similară cu cea propusă de Dacian Cioloș, când a fost președinte al USR – una în care să își facă loc nu doar membrii ai partidului, dar și oameni din mediul de afaceri sau din cel universitar. Practic, deschiderea se dorește a fi către societate civilă din oraș, de unde a primit deja unele semnale că ar fi susținut. Discutăm de personalități din mediul academic și cel de afaceri.”, a mai spus Cristian Răduca.

Raul Olajos, „un copil al Timișoarei”

În septembrie, consilierul județean ex-USR Raul Olajos declara că se ocupă de crearea unei echipe și a unei platforme pentru alegerile locale de anul viitor, ambele care se doresc a fi o soluție atât la primărie, cât și la județ. Tot atunci, Olajos spunea că nu se află într-o relație oficială cu REPER.

„(…) Vorbim despre un copil al Timișoarei, care a crescut, a studiat și s-a realizat personal, profesional și politic aici, un vorbitor fluent de maghiară, germană și engleză. Acest tip de melanj trebuie armonizat cu prevederile statutare ale partidului, dar suntem optimiști că se poate realiza. Mai ales pentru că REPER nu este un partid excluziv, precum s-a arătat USR a fi cu toți cei care nu sunt în siajul conducerii lor. Pentru că tocmai de aceea, atât eu, Raul, dar și alții, am fost marginalizați, sancționați și excluși. Chiar mai mult decât atât, avem destui membrii și simpatizați, câteva sute în județ, care au declarat explicit că sunt alături de noi tocmai datorită lui Raul și a ideologiilor noastre, care sunt similare. Sunt și aspecte la care pare că suntem deja pe aceeași lungime de undă, cum ar fi depolitizarea administrației publice. În virtutea deciziilor pe care administrația Fritz le-a luat în mod constant, când membrii de partid au fost numiți strict pe criterii politice, atât Raul, cât și noi ne dorim ca astfel de cazuri să fie posibile strict în sensul și litera Codului Administrativ – acolo unde este strict nevoie de așa ceva.”, a concluzionat Cristian Răducă.

CITEȘTE ȘI: USR MINUS trei consilieri județeni. Raul Olajos: „Prin excluderea mea, Fritz nu scapă de competiție”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/