Reparații pe mai multe străzi in Timișoara! Trafic restricționat

restrictii trafic timisoara
1000x100 (2) STPT job 1000x200

Traficul rutier va fi restricționat pe mai multe străzi din Timișoara, din cauza unor lucrări de reparații și mentenanță, anunță primăria.

Anunț important pentru șoferi! Primăria Timișoara informează că, în vederea realizării „tuturor lucrărilor de mentenanță și a finalizării lucrărilor deja existente în oraș”, pe mai multe străzi sau tronsoane se va închide sau restricționa circulația rutieră.

Așadar, în perioada 18 noiembrie – 01 decembrie, ora 20.00, se va restricționa traficul rutier pe Bulevardul Iuliu Maniu, pe sensul de mers dinspre Bld. Regele Carol înspre sensul giratoriu (Piața Iuliu Maniu), până la intrarea pe str. Platanilor. Circulația se va desfășura pe sensul opus, în ambele direcții, pe câte o bandă pentru fiecare direcție de mers. În această perioadă, se vor derula lucrări de refacere a covorului asfaltic.

În perioada 20 noiembrie – 04 decembrie se va închide traficul rutier pe strada Lorena, în zona intersecției cu strada Gh. Adam, pe tronsonul strada Renașterii – strada Gh. Adam.

1000x100 (3) 1000x100 (4)

Pe Calea Bogdăneștilor se instituie restricții de circulație în perioada 20 – 25 noiembrie, în vederea realizării marcajelor rutiere precum și pe strada 1 Decembrie 1918, în perioada 21 noiembrie, ora 08.00 – 22 noiembrie, ora 20.00, pentru intervenții la infrastructura rutieră.

Luni, 20 noiembrie, între orele 09.00 – 12.00, circulația pe strada Hector, va fi restricționată, mai precis banda din stânga, conform sensului unic de mers. Restricționarea este necesară amplasării unui ecran, ca parte componentă a instalației artistice “Vremea de mâine a artiștilor “ Santiago Mostyn & Susanna Jablonski. Celelalte benzi rămân deschise circulației rutiere.

Recomandăm conducătorilor auto să evite, pe cât posibil, zonele afectate și să urmeze rute ocolitoare”, a informat Primăria Timișoara.

Brantner 1000x100px Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/