Banatul va beneficia în următoarea perioadă de lucrări pentru prevenirea inundațiilor în regim de urgență, atât în ceea ce privește Timișul, cât și județul Caraș-Severin. Banii vor veni de la Guvernul României, care va investi 3 milioane de lei în zonă, iar dintre orașe, marile beneficiare vor fi Caransebeșul și Lugojul.
Banii au fost aprobați în ședința Guvernului PSD-ALDE și este vorba de sume alocate pentru a înlăturarea efectelor inundațiilor din perioada februarie-mai 2019. Investiția se va realiza în regim de urgență, iar Administrația Bazinală a Apelor Banat a primit 3 milioane de lei. Lucrările care se vor face vor fi de consolidarea digurilor și malurilor în punctele critice, precum și asigurarea secțiunilor de scurgere a cursurilor de apă afectate de inundații pentru punerea în siguranță a localităților riverane și implicit scoaterea de sub efectul inundațiilor.
ABA Banat anunță că va face lucrările până în decembrie 2019 și vor fi în sprijinul localităților din Lugoj, Partoș, Parța, în Timiș, Caransebeș și Obreja în Caraș-Severin. „Pentru județul Timiș, fondurile vor fi direcționate către trei lucrări de investiții: Punere în siguranță dig mal stâng râu Bârzava – amonte pod rutier Partoș din comuna Banloc, Refacere apărare de mal râu Timiș, intravilan localitatea Lugoj și Refacere consolidare mal râu Timiș -aval de podul rutier din Parța. Pentru județul Caraș-Severin, s-au primit fonduri pentru 4 lucrări de investiții: Regularizare râu Sebeș la Caransebeș, Regularizare pârâu Zlagna și pârâu Potoc la Caransebeș, Regularizare pârâu Potoc la Caransebeș, refacere consolidare dig mal stâng pârâul Axin la confluență cu râul Bistra din comuna Obreja”, spune directorul ABAB, Titu Bojin.
Bazinele hidrografice vizate sunt cele ale râurilor Bârzava, Timiș, Sebeș și Bistra. Din cauza inundațiilor și creșterii debitelor, pe aceste cursuri de apă s-au constatat eroziuni ale digurilor, malurilor și colmatări ale albiilor în bazinele hidrografice afectate de codurile meteo-hidro prelungite.
Fondată în zilele Revoluției din decembrie 1989 de intelectuali timișoreni, Societatea Timișoara a transmis un apel public către președinte și partidele din coaliția de guvernare, cerându-le să își arate...
Raluca Pantea |
10 April 2026
O mie de ouă roșii, vopsite în Vinerea Mare la Mănăstirea Timișeni, lângă Timișoara
Alina Dragomir |
10 April 2026
Dani Stanciu |
10 April 2026
Nicușor Dan l-a convins pe Romeo Dunca: Ar fi fost altfel cu George Simion!
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

