Reorganizare! Schimbări importante în rețeaua școlară lugojeană de anul viitor

1000x100 (2) mbmr 1000x100

Consiliul Local Lugoj a emis hotărârea privind aprobarea proiectului rețelei școlare preuniversitare particulare și de stat pentru anul școlar 2021-2022. Față de anii anteriori, sunt prevăzute câteva schimbări importante.

În structura actuală a rețelei școlare din municipiul Lugoj, cele trei unități de învățământ preșcolar cu personalitate juridică nu cuprind toate grădinițele, motiv pentru care administrația locală a considerat necesar ca toate unitățile de învățământ preșcolar să fie arondate acestor centre, pentru a asigura un management eficient pe nivel de școlarizare.

Astfel, începând cu anul școlar 2021-2022, Grădinița cu Program Normal Nr. 1, care în prezent este structură a Școlii Gimnaziale Nr. 3, va fi arondată la unitatea cu personalitate juridică Grădinița cu Program Prelungit Nr. 5. La fel, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 6, care la momentul actual este structură a Școlii Gimnaziale „Eftimie Murgu”, urmează să fie arondată la unitatea cu personalitate juridică Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2.

O altă modificare importantă prevede fuziunea prin absorbție a Grădiniței cu Program Normal Nr. 11 de către Grădinița cu Program Normal Nr. 2. În prezent, Grădinița cu Program Normal Nr. 11 are o singură grupă de preșcolari și funcționează într-un imobil cu proprietar privat ce percepe o chirie lunară de 2738,48 lei. Grădinița cu Program Prelungit Nr. 4, în subordinea în care se află cele două unități, a propus transferul, menționând că în incinta Grădiniței cu Program Normal Nr. 2 există spațiu suficient necesar desfășurării activității pentru învățământul preșcolar.

Muzeul TM

Noutăți și la școlile gimnaziale

Prin arondarea Grădiniței cu Program Normal Nr. 1 la unitatea de învățământ preșcolar cu personalitate juridică Grădinița cu Program Prelungit Nr. 5, Școala Gimnazială Nr. 3 nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de art. 19 din Legea nr.1/2011 pentru a fi unitate de învățământ cu personalitate juridică, astfel încât în anul școlar 2021-2022 urmează arondarea ei la Școala Gimnazială Nr. 4, unitate poziționată chiar în apropiere de aceasta. În ceea ce privește celelalte unități de învățământ preuniversitar din Lugoj și Măguri nu sunt prevăzute modificări.

Referatul cu privire la proiectul pentru rețeaua școlară a unităților de învățământ preuniversitar din Lugoj a fost inițiat de primarul Lugojului, Claudiu Buciu, iar modul de organizare propus pentru viitorul an școlar vizează o simplificare a structurii școlare, pentru o mai bună gestionare a școlilor și a grădinițelor din municipiu.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/